Din gara Buşteni până la Cămin Alpin (fost fala oraşului, acum o jale), bei exact o bere. Ar fi totuşi bine să te abţii, şi iată de ce. De la Cămin Alpin pleacă un traseu de babe care te scoate la Poiana Coştilei şi de acolo la cabanele Poiana Izvoarelor (jaf) şi Diham (jeg) sau chiar Gura Diham (jenant). Dar poţi face undeva la stânga, la indicatorul poreclit „Ursul Naşparliu“ şi intri în drumul de Valea Albă, care se mai desparte o dată: pe stânga mergi în Valea Albă şi de aici la Fisura Albastră, dacă ai credinţă-n tine; dacă nu, faci dreapta şi urci spre refugiul Coştila, loc de grea reputaţie (beţii crunte ale alpiniştilor, dar secrete: refugiul n-are apă. Atunci să vezi mahmureală!).
Ştiam de cele două trasee de căţărare care pleacă de la refugiu, anume Coştila şi Gălbenele. Adică ştiam noi că există, dar nimic altceva, aşa c-am atacat Coştila, dar după vreo două ore elanul ni se chircise şi se făcuse mic în pantaloni. Am scăpat rucsacul în prăpastie, am scăpat şi şapca, puţin a lipsit să mă scap pe mine (pipi!), până când am renunţat la traseu şi-am coborât la refugiu.
Dinăuntru iese un băiat, alpinist, căscând de mama focului: dormise buştean toată ziulica. Ne ia la întrebări, se dumireşte cu cine are de-a face, apoi ne răspunde: „Păi, intrarea în Gălbenele e în dreapta, acolo sub crucea aia mare de fier. Îi zice «Crucea Văduvelor». Voi sunteţi însuraţi?“.