Am stat în vacanța de Paște în gazdă la o tanti foarte drăguță și săritoare, care ne-a pus la dispoziție totul ca să ne simțim confortabil. „De-aici controlați centrala, aici bateți de două ori dacă nu e caldă apa la duș. Aici am ascunse niște dulciuri dacă vi se face poftă. A, și-am uitat să vă zic să nu vă apropiați de chiuveta din bucătărie.” „De ce?”, am întrebat noi, anticipînd o problemă de țevăraie sau măcar o interdicție religioasă a spălatului de vase. „Că e un cuib de guguștiuci pe pervaz, au un pui și vă ia mama dracu’ dacă-i speriați.” Am rîs, ne-am apropiat timizi de geam și am văzut într-adevăr puiul de guguștiuc, care stătea acolo, mare și hidos, ca un bărbat de 30 de ani care încă locuiește cu părinții și umblă în chiloți prin sufragerie. Evident, într-o seară am uitat de interdicție și m-am dus să spăl un pahar, lucru care a panicat-o pe mama guguștiuc și-a făcut-o să-și ia zborul, lăsîndu-l pe copilul ei drogangiu singur în cuib. M-am speriat, am început să citesc pe net despre guguștiuci, m-am frămîntat toată noaptea că am distrus o familie. Dimineața am constatat că mama guguștiuc se întorsese bine-mersi, chiar la timp pentru gazda noastră, care a venit și ea în inspecție. „V-am zis să nu folosiți chiuveta?” „Dar n-am folosit-o.” „Ei, nu, ia uite, e apa deschisă.”
Cuibul părintesc nu se vinde
