Am văzut ieri în vitrina unui anticariat un vechi ceas deșteptător cu clopoțel deasupra. Clopoțelul, cam ruginit. Am avut un ceas din ăsta acasă la bunicii mei din Medgidia. Pe cadran scria Patent CFR. Ceasul funcționa perfect și, cînd începea să sune, îl auzea și cîinele din curte și se punea pe lătrat. Nu știu de ce nu-i plăcea cîinelui soneria ceasului, pe care o auzea tocmai din cușca lui din fundul curții. Mă foloseam și eu de serviciile Cefereului – așa-i ziceau toți cei din casă deșteptătorului!– cînd mă duceam la pescuit cu vreun tren de noapte.
Cu un prilej oarecare am vorbit cu Irina Nicolau despre ceasurile astea pe care le vedeai în aproape orice locuință pe vremuri. Avea și ea un asemenea ceas, plus alte cîteva, într-un capitol separat din colecția ei de obiecte kitsch. De la ceasuri am trecut la Moș Gerilă. Se apropia Crăciunul. Îmi povestește Irina despre Moș Gerilă și convenim să vină la Europa Liberă să vorbească la microfon despre înlocuitorul lui Moș Crăciun, care venea de Anul Nou, nu la 24 decembrie.
Irina Nicolau știa ca puțini alții obiceiurile de Crăciun de la noi. Își făcuse însemnări și despre Moș Gerilă. Ce nu știa aflase din ziarele anilor’50. Vine Irina la biroul din București al Europei Libere și înregistrează cam un sfert de oră. Adică de trei ori mai mult decît stabiliserăm. Ascult înregistrarea – nu-mi venea s-o scurtez. Așa că am vorbit cu Radu Călin Cristea s-o dea în serial în zilele dinaintea Crăciunului. Am făcut rost și de niște colinde cu cei doi Moși. Pe atunci trecuserăm de la înregistrările pe bandă de magnetofon la CD-uri. Nu mai păstram conservele, adică „materialele“ făcute în avans, pe bandă, ci pe dischete. Și ca să fiu sigur că nu se șterg înregistrările, din greșeală sau fiindcă mai pățeau computerele cîte o nepățită, păstram CD-urile și la mine în birou, printre hîrtiile din sertare.
Irina îmi povestise că de Crăciun, la țară, în satele din Ardeal mai ales, erau obiceiuri locale care mai de care mai ciudate, în afară de colindele cu Steaua. Unul dintre acele obiceiuri era legat de obiectele pierdute de-a lungul anului care mai erau căutate o dată la curățenia generală de dinainte de sărbători. Căutarea era însoțită de un descîntec. Mai întîi gospodina invoca pe nume obiectul pierdut, după care îl soma: „Ieși de unde ești!“. Somația aia mi-a rămas în cap și am folosit-o tocmai pentru CD-ul cu înregistrarea Irinei, înainte de a începe să-l caut. Apoi am băgat mîna în primul sertar, printre hîrtii, și, ce să vezi, am atins imediat CD-ul cu degetele. Irina, care nu era superstițioasă, a început să rîdă la telefon cînd i-am povestit despre eficiența descîntecului: psihanaliză populară!