Staţiunea tineretului Costineşti naşte fără doar şi poate melancolii pentru generaţiile care şi-au făcut vacanţele pe acolo, între vaporul eşuat în dreptul farului militar de la Tuzla şi Obeliscul de lângă tabăra studenţească. Costineştiul de astăzi este deopotrivă o dramă turistică şi una silvică, dacă e să ne luăm după fotografiile alb-negru ale anilor ’70-’80, în care poţi să vezi un sat pitoresc, braserii şi plaje elegante, spaţii verzi generoase, umbrite de o adevărată pădure crescută până aproape de mare.
Totul a fost şters de pe faţa pământului parcă de o lamă gigantică de buldozer care a sistematizat staţiunea după chipul şi asemănarea primarului ce-şi rumegă acum în linişte al patrulea mandat, Traian Cristea. În primul rând, băiatul ăsta a dat liber la dorinţa nestăvilită a localnicilor de a produce. Chestie care a însemnat construirea de camere pentru turişti până ce curţile le-au mai rămas doar o potecă printre casele cocoţate, an de an, una peste acoperişul celeilalte. Un sat-dormitor cu WC-ul în curte, topindu-se sub soare, pentru că toţi copacii staţiunii au fost tăiaţi. Au fost tăiaţi pentru a fi plantate chioşcuri, barăci, terase, pizzerii. Braseria Tineretului, un adevărat brand de staţiune, cu o cupolă la fel de celebră ca Obeliscul, înconjurată de un parc umbros, a fost demolată, iar parcul a fost defrişat pentru a fi construită aici Megadiscoteca Costineşti, o adunătură de corturi şi schele de care atârnă proiectoare şi boxe, alcătuire arhitecturală care este numitorul comun al lumii turistice dospite sub bucile de patru mandate ale primarului şătrar. Cortul, emblema de astăzi a Costineştiului, coexistă urbanistic cu barăcile înşirate la marginea plajei şi care dau aspectul de iarmaroc ce duhneştea a transpiraţie, bronzol şi bere proastă. Şi ca să fie distracţia maximă, turistul are toate condiţiile îndeplinite pentru a călca – între gogoşerie şi plajă, între cafenea şi camera de doi metri pătraţi în care stă în gazdă – pe îngheţată la cornet, pahare goale de bere, jumătăţi de mici, hamsii prăjite, cioburi şi coji de pepeni. Aici nu aş vrea să fiu nedrept cu Traian, primarul, care nu poate curăţa el cât aruncă turiştii. Inclusiv pe plajă, unde vilegiaturistul care îşi pune prosopul pe chiştoace se poate considera norocos, dacă ne gândim că sâmburii de piersică îţi cam intră în coaste. Viermuiala de tineri, cărora staţiunea le dă la greu şaorma şi circ până noaptea târziu, se întoarce inevitabil la paturi. Asta înseamnă că în Costineşti vara nu dormi, nici tu, nici familia ta de vilegiaturist. Fete şi băieţi, făcuţi muci de alcool, hormoni şi iarbă, înjură şi urlă pe străzi cât îi mai ţin bojocii ca să ştie lumea că la mare e marfă. O fi, pentru că nici viitorul nu mai e ce-a fost.