Habar n-aveam ce se pune la cale la Cluj-Napoca.
Auzisem eu ceva, dar n-am plecat prea tare urechea. Problema mea cea mare, a cărei rezolvare se afla la Cluj-Napoca, era schimbarea PC-ului cu un Mac. Voiam, dom’le, să schimb sistemul (de operare), să mă întorc la Mac, că altfel jur că o luam razna, de la taste, de la malware, de la viruși și de la toate boalele lu’ PC, și spărgeam naibii Windows-urile calculatorului împrumutat de la un amic. Numai că, dacă tot am ajuns la Cluj-Napoca, am aflat și de mișcarea cu protestul. Nu țineam neapărat să merg, dar dacă tot am ajuns la oraș – de la Alba Iulia –, dacă tot am fost și am mîncat la un fast-food din ăla trendy (care face crispy strips, nu dau nume), am zis să văd care-i treaba cu mișcarea asta, cu salvarea diasporei și așa mai departe.
Pe la ora 6 fără ceva – protestul începuse pe la 5 și jumătate, la statuia lui Matei Corvin – eram într-o cafenea pe Eroilor. Încet, muzica din cafenea a început să fie acoperită de scandări. Coloana a început să treacă prin fața localului. Am zis că stau să treacă, ies după aia și o urmez. Am băut o jumătate de pahar de suc și oamenii tot treceau. Pancarte și mesaje anti-Ponta cît cuprinde. Mi-a plăcut. Impulsionat de niște priviri mai nedumerite, genul ăla care te face să te simți prost că stai la suc în timp ce ei mărșăluiesc, dar și de niște zîmbete de studente blonde, am lăsat sucul acolo, banii de notă pe masă, mi-am luat Mac-ul cel nou, cu sistem nou, în spinare și m-am integrat în coloană. Lume cît cuprinde, în special tineri studenți. M-am ferit să strig „Ponta / Demisia”, că nu de-aia eram acolo. Cînd însă mulțimea a trecut pe mesaje anti-comunism, am urlat și eu.
Deși era evident o manifestare politică,
îndreptată împotriva lui Victor Ponta, manifestația de la Cluj-Napoca a avut ceva diferit, ceva altfel. În primul rînd, lumea – calmă, liniștită și extrem de civilizată. Mai bine de 10.000 de oameni ne-am plimbat prin centrul Clujului și nici măcar un jandarm n-a fost fluierat. Nimeni nu s-a împins, iar lumea nu se îmbulzea nici cînd primele rînduri se opreau mai brusc. Chiar dacă, repet, a fost plin de anti-Ponta, partidele de opoziție, dacă au fost acolo, au fost mai mult decît discrete. Nimeni n-a avut vreun însemn politic și nu s-a scandat decît anti-Ponta, deloc pro-Iohannis. Ba mai mult, ca o dovadă, pentru mine cel puțin, că Opoziția a fost deloc sau foarte puțin implicată, scandările erau de multe ori în neconcordanță, în sensul că cei din față scandau ceva, iar cei din spate altceva.
Și ceea ce m-a bucurat și, cumva, m-a tras de coarda sensibilă a mîndriei de ardelean a fost faptul că, deși am văzut și destul de mulți bătrîni, pro-Ponta, postați pe marginea drumului, ce priveau la coloană și mai comentau, nimeni nu s-a certat măcar. La un moment dat, un domn în vîrstă, cu niște glume primite odată cu cuponul de pensie, om serios anti-Băsescu și pro-Ponta, ne-a întrebat ce facem acolo, dacă manifestăm anti-CFR. La Cluj, rivalitatea dintre CFR și U Cluj e, probabil, mai mare decît cea dintre partide. Calm, cu zîmbetul pe buze, bătrînului i s-a răspuns: nu, nene, nu e anti-CFR, e anti-PCR. Vorba aia: “CFR-PCR, aceeași mizerie!”.