Să nu fi fost criticul care a constatat că romancierul Gabriel Osmonde, apărut cu succes pe piața literară din Franța, își trăgea seva scriitoricească din cărțile lui Andreï Makine, poate că prolificul rus care a lăsat Siberia pentru Paris ar mai fi scris multe cărți și sub acest nume. Romane în care franțuzul Osmonde i-ar fi criticat nestingherit pe francezi, în vreme ce imigrantul Makine ar fi scris mai departe despre rușii care au ales exilul. După ce a recunoscut că el e și Osmonde, Makine a început să-l folosească drept personaj pe romancierul imaginației sale. În Calendarul unei vechi iubiri, Makine se întoarce la poveștile sale cu ruși exilați care au fugit din URSS ca să scape din cleștele revoluției din 1917, dar atinge și tema, încă sensibilă în Franța, a colaboraționismului din al doilea război mondial pe care înainte i-o lăsa lui Osmonde.
Apare în roman și o temă nouă, aceea a „rusofobiei“ francezilor. Asta îl măcina pe romancier încă din 2016 – cînd a ajuns membru al Academiei, Makine a devenit tot mai critic față de „ipocrizia“ francezilor și cu președinții ei, și față de ceea ce el numește rusofobia din Franța. Pînă atunci, romancierul se mulțumise să-i acuze de sentimente antirusești pe americani, Occidentul în general și țările estice care scăpaseră de protecția sovietică. Makine se contra și cu jurnaliștii care-l acuzau de filoputinism și era de părere că Statele Unite îl stîrniseră pe Putin, care avea/are o politică „reactivă“, încît azi se spune despre el că ar fi putinistul de la Academie. Cum el zice că nu-i așa – deși în interviuri Makine refuză să-l atace pe Putin pentru războiul din Ucraina –, rezultă că Putin se ia după ideile academicianului ruso-francez.
În Calendarul…, ca și în alte romane rusești ale lui Makine pentru uzul cititorului francez, poveștile personajelor se suprapun cu întîmplările istoriei din Rusia în care ele se descurcă cum pot, unele de partea ei bună, altele de partea ei cea rea și ticăloasă. Ca în Doctor Jivago al lui Pasternak, inocenții sînt cei ce trag ponoasele. Cum nu sînt nici de stînga, nici de dreapta, o încasează din ambele direcții. Asta i se întîmplă și lui Valdas. El e progenitura idealistă a unui bogat avocat pledant din Petersburg care are o vilă în Crimeea și a unei baroane din Lituania care i-a dat prenumele ca moștenire. În Rusia anului 1913, protagonistul adolescent nu e nici alb, nici roșu. E un „progresist“ care-i iubește pe săraci de la distanță, scrie poezii de îndrăgostit, dar – cum e și e patriot – cînd începe războiul se înscrie la o școală militară ca să-și slujească țara.
Autorul de hîrtie, rus exilat ca și Makine, e cel ce-l scrie pe Valdas, cel ce intervine pe deasupra protagonistului pentru a povesti ce face istoria în anii aceia și mai tîrziu, și cel ce filozofează despre soarta oamenilor care trec prin încercările vieții fără să știe de unde li se trag ele. Personajul lui Makine e unul dintre norocoșii care scapă din cleștele revoluției proletare. Ajuns la Paris, Valdas are de-a face și cu ruși albi (de fapt, mai mult cu rusoaice pe care le transportă cu taxiul), și cu ruși dezamăgiți de revoluție, bașca francezi de tot soiul pe care-i apucă rusofobia după ce un rus fugit de revoluție ca și el, dar care și-a pierdut mințile, îl omoară pe președintele francez Paul Doumer. În timpul celui de-al doilea război mondial, fostul ofițer ține partea Rezistenței – cum altfel? –, se și împrietenește cu unul dintre acești patrioți. Dar imediat după război, cumsecadele Valdas îi face un bine și unui colaboraționist care riscă o judecată sumară din partea rezistarzilor răzbunători. În afară de toate cîte i se întîmplă, pe rusul cu nume lituanian îl urmărește și în exil umbra unei scurte și nefericite povești de dragoste în doi timpi, din anii războiului civil, poveste care mi s-a părut adusă convenabil din condei de Makine, pentru ca inocentul Valdas să-și păstreze puritatea lăuntrică. Exilatul lui descoperă și rusofobia francezilor
Prin intermediu Calendarului… său, romancierul-academician mai spune o poveste reușită despre exilați, dar încearcă și pe această cale să le explice francezilor „rusofobi“ cum sînt, de fapt, rușii și cît e el de obiectiv cînd nu vrea să condamne invazia din Ucraina, ca și cum din spatele lui Cehov, evocat în roman, ar apărea mieros Medvedev, propagandistul lui Putin.
Andreï Makine, Calendarul unei vechi iubiri, traducere și note de Alexandra Cozmolici, Editura Polirom, 2024.