„De ce-aș fi trist, că toamna tîrzie mi-e frumoasă?“ E de Arghezi, cel mai mare poet român al secolului 20 (îl bate pe Bacovia!), un autor cunoscut, astăzi, mai ales prin capodopera intitulată „Zdreanță“. La valoarea și datele lui, autorul ar fi putut scrie și un text denumit, să zicem, „Hahaleră“. Da’ nu le avea cu fotbalul, bătrînul mingicar… Ne mai rămîne doar nouă, muritorilor întru fotbal, să preluăm pe piept o întrebare de-a dreptul retorică: de ce-am fi triști? Avem prea puține motive, prietenii știu de ce! Slavă Domnului și conspirației, mai sîntem destui prieteni care am reușit să supraviețuim unor vremuri cumplite, cele de dinaintea Evenimentelor din decembrie 1989.
De bine, de rău, cum-necum, cu mare baftă, echipa noastră națională are mari șanse să se califice la Europene. Cînt te gîndești că niște mari jucători, din anii ’80, precum Ilie Balaci sau Marcel Răducanu, n-au apucat să joace la vreun turneu final, băi, nene, descoperi și ce pleașcă le-a picat băieților din ziua de azi, de cînd s-au extins UEFA și Uniunea Europeană.
Marea pleașcă, însă, ne-a picat nouă, fraților! Ca (tele)spectatori, avem toate motivele să fim triști – pentru că am uitat din ce mizerie am pornit și pentru că, inevitabil, am ajuns să ne comparăm cu barosanii, cu cei pe care nu-i vom putea egala (un 0-0, un 1-1, ceva…), dar’mite învinge. Pentru cei mai bătrîni și pentru cei mai tineri (mai ales pentru ăștia mici), e important să ne dăm seama în ce lux trăim în ziua de azi. În comparație cu „frumoasele noastre duminici“ din anii antedecembriști, dom’ Vanea Chirilă, uichendul fotbalistic de acum a fost unul exemplar, în sensul bun al cuvîntului. Nici nu visam, noi, supraviețuitorii… să fim veseli!
…Să te uiți la un Liverpool-Everton, de la 14,30, cu o cafea naturală în față și fumînd țigări anglo-americane (nu dăm numele). Pe urmă, de la 19,30, să ai de ales între FC Sevilla – Real Madrid și Chelsea-Arsenal, în fața unui televizor color (iarăși nu dăm numele, și nici la ce meci ne-am uitat). Iar pe seară, de la 21,45, la oră de Champions League, să-i vezi pe Hagi și Sabău duelîndu-se fratricid în meciul Farul – U Cluj… A mai venit și sfînta zi de duminică, atunci cînd, doar la o butonare distanță, cam pe la aceeași oră, avurăm parte de Milan-Juventus și de FCSB – FC Voluntari, de Il Grande derby de Ilfov. Și am băut beri occidentale la doză, din alea pe care le țineau oamenii în vitrină, golite, printre bibelouri și peștii de sticlă, înainte de 1989…
Nu-ți mai zic că sînt tot mai multe arene mișto pe plaiurile noastre, că se întoarce lumea pe stadion, în mod civilizat, că jucătorii din Superliga (și chiar din ligile inferioare) au niște echipamente super, cum n-a avut Dobrin… Atunci, pe bune, de ce am fi triști? Și totuși… Hai România!