Dacian Cioloș nu a știut în ce se bagă. Dar nici nu s-a băgat îndeajuns din momentul în care a dat de înțeles că se bagă.
Onest, aplicat, preocupat poate prea mult de detalii și lipsit de privirea de ansamblu, stăpânit de un demon al contabilității mai degrabă decât de geniul “viziunii” și al “proiectelor de țară”, Cioloș și-a refuzat un destin politic care la un moment dat părea foarte probabil.
Construcția politică schițată la Cotroceni avea logica sa și galeria tinerei drepte îl vedea pe Cioloș în fruntea unei alianțe PNL-USR, cu bagajele mai mult în USR.
A existat însă un moment în care tot proiectul s-a făcut negru, ca ecranul unui calculator care a murit subit. USR a zis că nu vrea cu PNL, ci cu Cioloș, iar Cioloș a zis că PNL îi folosește imaginea fără voia sa. Ca în desenele animate, acela a fost momentul în care Cioloș a fost fulgerat și i s-a văzut scheletul de viitor cadavru politic.
De ce s-a întâmplat asta? Cum a fost posibil?
Klaus Iohannis, Alina Gorghiu, Dacian Cioloș, Nicușor Dan, oare acești oameni nu s-au întâlnit să vorbească despre ce vor să facă? Dacă nu s-au întâlnit, dacă nu au pus un plan la punct, e de-a dreptul jenant. Iar dacă au făcut-o, e şi mai jenant, pentru că nimic din acest plan nu s-a văzut mai apoi.
Pare că lui Cioloș i-a fost teamă să meargă până la capăt, lăsându-se atras în această mare epopee a purității în care el trebuia să pogoare la finalul alegerilor din cerurile tehnocrației peste o majoritate care-i invoca numele.
Dar, culmea, destinul îi surâde, cred. Alt destin, nu cel pe care tocmai l-a trimis înapoi în neant. Cioloș ar trebui să preia șefia PNL și să facă la partid munca de băiat neobosit pe care a făcut-o și la Guvern.
Acum PNL moare, o să tot moară o vreme, iar USR, fărâmițat într-o mulțime de vectori interni, va ceda, nu peste mult timp, forțelor centrifuge.