London has fallen a fost un paradox la vremea sa: deși plin de explozii, filmul era doar o fîsîială penibilă, al cărei unic scop părea doar acela de a-l face pe precedentul Olympus has fallen să pară digerabil. Acum, după ce a lovit ecranele cu talentul cu care anumite lucruri lovesc ventilatorul, Angel has fallen dovedește că istoria se repetă. Prin comparație, Olympus e în continuare un film nu complet tîmpit.
Știu, pare greu de crezut că Gerard Butler, supervedeta din Geostorm, ar putea face vreodată un film prost. Mai ales cînd vorbim despre un actor cu un CV redutabil, care a cunoscut gloria în cel de-al patrulea film al trilogiei Lord of the Rings. Îl știți, ăla în care Sauron este expresia rasismului și a xenofobiei de la Hollywood, îndreptată împotriva refugiaților din Orientul Mijlociu. Și în care băieții buni urlă ca galeria lui Dinamo, lucru de altfel logic, dat fiind că sînt albi și se îmbracă în roșu.
Dar să revenim la acest fiasco. Gerard Butler este în continuare un securist de încredere al președintelui american, motiv necesar și suficient ca să se trezească în mijlocul unei tentative de atentat pentru care, au decis organele competente, este singurul vinovat. Să pornească deci hăituiala instituțională, iar Butler să ia calea codrului, unde Gandalf (Nick Nolte) e gata să-l ajute în lupta cu orcii și goblinii Unchiului Saruman.
O intrigă tîmpițică, amintind de filmele de duzină din anii ’90, pe care nu și le amintește nimeni pentru că pur și simplu nu merită efortul de memorie. Poate că realizatorii sînt fani ai anilor ’90. Poate că au vrut un aer retro pentru filmul lor. Sau poate că pur și simplu nu i-a dus capul la mai mult decît „Hai să înghesuim pe ecran fiecare clișeu obosit al perioadei, poate totuși vine lumea să se uite din nostalgie”. Deștepților, și „mustață plus codiță à la Roberto Baggio” era un clișeu al anilor ’90 și sper să nu revină decît într-un film cu zombie plasat în aceeași perioadă. Eventual, unul în care hoardele de nemorți sînt învinse după un maraton de Macarena.
Pe de altă parte, scenele de acțiune și efectele speciale sînt pe cît de departe posibil de anii ’90. Așa, cam pe la 1400 toamna, dacă judecăm după luptele coregrafiate în spiritul Căpitanului Fracasse, prin Evul Întunecat dacă ne uităm la editarea medievală care ar merita să fie arsă pe rug și în Paleolitic de fiecare dată cînd efectele speciale își arată primitivismul de silex.
Angel has fallen este un festival de jenă și plictiseală, o poveste la mîna a unsprezecea învelită într-un sos vizual sărac, grosolan și indigest. S-ar spune că este alternativa plăcută la a-ți trage un ciocan peste degete deși, cu fiecare minut care se tîrîie comatos pe ecran, ciocanul ăla arată din ce în ce mai îmbietor.
Angel has fallen. R.: Ric Roman Waugh. Cu: Gerard Butler, Morgan Freeman, Nick Nolte