Tony Gilroy nu e (încă) un regizor de filme de acţiune. Înclin să cred că nu va fi niciodată. Şi, în afară de faptul că o prefer oricînd pe Franka Potente lui Rachel Weisz, cam asta-i tot ce se poate spune despre The Bourne Legacy*. Dar cum am un spaţiu standard de umplut sînt nevoit să intru în detalii mai inutile chiar decît filmul în sine. Aşadar: Tony Gilroy s-a consacrat în faţa laptop-ului, semnînd (în parte) scenariile primelelor trei titluri din serie.
În 2007 şi-a cumpărat al doilea laptop şi s-a apucat de regie, executînd un film interesant, pe nume Michael Clayton. Dar spre deosebire de George Clooney, care nu avea altceva de făcut decît să poarte cravată şi să vorbească repede, Jeremy Renner (The Hurt Locker, The Avengers) interpretează aici rolul unui agent foarte special, care rezistă condiţiilor climaterice extreme, trage impecabil cu puşca, cu pistolul şi cu extinctorul, se bate cu lupii şi cu oamenii răi, bagă gonetă pe acoperişuri sau pe motocicletă şi, ca şi cînd toate astea n-ar fi de ajuns, ia nişte pastile secrete albastre, apoi unele verzi. Deci, în principiu, trebuie să-i ţină locul lui Matt Damon preţ de încă cîteva sute de milioane de dolari.
Mi-e greu să spun dacă reuşeşte sau nu. Consistentele pasaje de acţiune pură (dintre care funcţionează decent doar cel plasat în casa din pădure) sînt alternate, schizoid, dezechilibrat, cu lungi perioade de acalmie aridă, care favorizează moţăiala. A urmări cu atenţie dialogurile se dovedeşte epuizant, întrucît personajele au prostul obicei să vorbească codat („Solo, fuel to Bingo is green“) şi să enunţe pe jumătate chestii aparent esenţiale, pe care Gilroy nu găseşte de cuviinţă să le dezvolte. Pentru a înţelege contextul general al alambicatelor operaţiuni CIA e necesară revizionarea imediată a primelor trei filme ale francizei, deci adăugaţi celor 135 de minute ale filmului încă vreo şase ore de documentare.
Acţiunea în sine nu e mai puţin derutantă. Montajul aiuritor al scenelor de luptă şi stilul vizual incoerent fac uneori imposibilă identificarea fără dubiu a opozanţilor şi, în caz că te interesează astfel de lucruri, e dificil de spus cine pe cine loveşte decisiv. Nu c-ar conta prea mult. Aaron Cross, personajul lui Renner – o maşină de ucis care se luptă pentru supravieţuire, după ce, în urma unui incident, colonelul Byer (Edward Norton) decide eliminarea tututuror agenţilor din programul Outcome –, nu e genul care să te implice emoţional. Jason Bourne se afla în căutarea propriei identităţi pierdute într-o nebuloasă a spionajului la nivel înalt, cu palpitante implicaţii politice. Acum, povestea se concentrează exclusiv şi impersonal asupra experimentelor genetice din care au rezultat super-agenţii. Bourne vs. Frankenstein 007? Bourne wins.
În ultimele 30 de minute, filmul se face praf şi pulbere. Apare de nicăieri un super-asasin care face un super-nimic, sînt scoase de la naftalină cîteva personaje din primele episoade ale seriei (ca să ştim în ce ne-am băgat), iar Cross o arde romantic, în compania femeii pe care o salvase. Cam nasol, dacă te gîndeşti că The Bourne Legacy ar fi trebuit să fie pentru Jeremmy Renner ceea ce a fost The Bourne Identity pentru Matt Damon. Dar, vorba unui critic american, vestea bună e că despre acest film se poate spune ceva pozitiv: că Renner îi va supravieţui.
* SUA, 2012. Regia: Tony Gilroy. Cu: Jeremy Renner, Edward Norton, Rachel Weisz.
Dacă doriţi să recomand
1) Silent Hill (SUA-Canada-Franţa-Japonia, 2006; regia: Christophe Gans). La TVR 1 – vineri, 7 septembrie, ora 23,25. O neaşteptat de solidă adaptare cinematografică a unui legendar joc video al genului surviving horror, care excelează prin stilistica vizuală şi, practic, prin monştrii care nu arătaseră niciodată la fel de bine pe un monitor. Mă rog, era şi-o chestie de placă video.
2) Stalingrad (Germania, 1993; regia: Joseph Vilsmaier). La Cinemax 2 – joi, 6 septembrie, ora 22,55. O binevenită perspectivă germană asupra bătăliei pentru Stalingrad, din care rezultă că nemţii erau şi ei oameni, în ciuda legendelor (ca să nu exagerez: şi a nenumăratelor documente istorice) care circulă prin cinematografia rusă.
3) Roman Holiday / Vacanţă la Roma (SUA, 1953; regia: William Wyler). La Digi Film – joi, 6 septembrie, ora 23,40. Sînt încă trei motive pentru care încă îmi place acest film excesiv de clasic despre o prinţesă care, ca să vezi, s-a săturat să i se sufle în fund şi fuge de nebună într-un oraş populat cu o specie atît de periculoasă de bărbaţi: Audrey Hepburn, Roma şi… şi… şi mai era ceva, dar vă spun după ce-l revăd.