Cucuzeii fotbalului nostru o spun pe-a dreaptă numai cînd îi încearcă vreun necaz personal. Pițurcă, bunăoară, a zis-o pe-aia cu falimentul nu atît fiindcă a pierdut Naționala de tineret cu 0 la 8 meciul cu nemții, cît pentru că nu i-a reușit combinația cu arabii de la Al Ittihad, care n-au vrut să-i plătească decît jumătate din milionul de euro pe care i l-a cerut Burleanu ca să-i rezilieze contractul. Un semn că arabii și-l doreau numai pe jumătate? Ori că voiau să vadă că și Pițurcă, de a cărui clauză de reziliere nu auziseră, își dorește 500.000 de euro ca să le antreneze echipa? Cum-necum, Piți a rămas să-și apere nevoile și neamul, fiindcă în privința sărăciei mai putem discuta. Chiar dacă Pițurcă a avut revelația că și FRF se apropie de colapsul financiar.
Fotbalul nostru o fi sărac, dar are șefi bogați care au tot luat crema de pe tort, de la blat în sus, pînă s-au trezit cluburile cu farfuria goală și cu stadioanele în curs de depopulare. După anii de veselie în care cluburile au fost devalizate, căpușate și transformate în mașini de spălat bani, cu aceeași frenezie cu care a fost rasă industria patriei, n-au mai rămas de furat decît bacșișurile pe care le dau primarii echipelor locale, pe furiș, să nu-i salte DNA.
Din banii Federației, după ratarea calificării la Mondialul din Brazilia, Mircea Sandu a dat prime de consolare pentru organizarea returului din barajul cu Grecia. La rîndul lui, dacă mai țineți minte, Pițurcă s-a consolat rapid că n-a ajuns cu Naționala în Brazilia, fiindcă obiectivul lui era calificarea la Euro 2016. Ceea ce nu înseamnă că, în campania aia în care și-a făcut încălzirea pentru Europene, Piți n-a avut o strategie. La victorie spunea „Băieții au fost fantastici!”, iar după înfrîngeri – „Ăsta e nivelul!”.
Poezia asta o recitau și Mitică Dragomir, șeful Ligii, și Mircea Sandu, baronul Federației, de parcă ar fi fost aleși în funcții ca să filosofeze, nu să organizeze. Amîndoi s-au retras cu bani inexplicabil de mulți dintr-un fotbal căruia îi plîngeau de milă că merge prost.
Pițurcă o fi avînd dreptate să-i ia apărarea lui Viorel Moldovan, antrenorul Naționalei de tineret, și să dea vina pe sistem, după ce puștii nemților l-au făcut să creadă că visează urît. Dar nu te apuca să sictirești sistemul și miserupismul celor care îl conduc, cînd tu tocmai ai vrut să-ți iei tălpășița și, dacă nu s-ar fi răzgîndit arabii, lăsai baltă și Naționala, și obiectivul pentru care ai fost angajat.
