Caţavencii

De ce miroase Dunărea a porc, în loc de peşte – Amintiri despre abator. Sau cum să deversezi fără s-o-ncasezi

Am aflat că pe Dunăre, puţin mai jos de Tulcea, cam pe la Ceatal, acolo unde se desparte Sulina de Sf. Gheorghe, sînt raportate fenomene ciudate, asemănătoare cu cele din Triunghiul Bermudelor. Numai că de data aceasta nu este vorba de­spre avioane ori nave care dispar, ci despre porci care apar. De fapt, nu-i vede nimeni, îi miroase doar. 

Dimineaţa pe răcoarea ceţii, ori după apus, cînd dau năvală ţînţarii, Dunărea, sălciile, peştii şi bărcile capătă brusc duhoare de urină şi de fecale de porc. Cea mai interesantă relatare este a unor turişti din Germania, obţinută sub stare de hipnoză, care au povestit cum au fost survolaţi de o imensă cocină extraterestră în timp ce treceau cu caiacul de Ceatal, spre Sf. Gheorghe. O altă mărturie venită de la un oarecare Vasia, localnic din Băltenii de Jos, care susţine că într-o seară, după ce se întorcea cu barca de la pescuit, a fost răpit de nişte extratereştri mici şi rozalii, ce emanau un miros puternic de pişat de porc, s-a arătat a fi falsă. Nea Vasia a lipsit în­tr-a­devăr de acasă o noapte, pe care a dormit-o însă în şanţ, după ce s-a îmbătat ca porcul cu nişte braconieri din Mahmudia. 

 

Sătenii de la Nufărul ştiu că aceste fenomene erau frecvente încă de pe vremea lui nea Nicu, cînd ferma partidului deversa zoaiele porcilor direct în Dunăre printr-o ţeavă care ieşea aproape de Ceatal. Cînd era apă mare şi multă, mizeria se dilua şi trecea neobservată. Cînd scădeau a­pe­le, creştea şi concentraţia dejecţiilor, iar mirosul de cocină al Dunării se simţea pînă în rasolul de somn. Comunismul s-a privatizat şi ferma de partid a devenit astfel Carniprod. 

 

Cine trece prin zonă s-ar putea să fie contrariat de cele două urme ­imense, pătrate şi negre apărute pe cîmp lîngă moderna fermă, dar să ştiţi că nu sînt dovezi că nave extraterestre ar fi aterizat aici. Sînt două bazine de tranzitare a dejecţiilor, făcute la mare meserie cu fonduri europene, dar care zac goale de doi ani. 

Realizarea celor două bazine, fără de care unitatea nu ar fi obţinut aviz de mediu pentru a funcţiona, a fost oricum plătită de alţii. Aşadar nu e nici o pierdere dacă sînt ţinute de formă. În spatele acestui paravan perfect revenirea la vechea ţeavă face evacuarea directă mai simplă şi mai ieftină decît decantarea şi filtrarea mizeriei. Dar şi mai plauzibil este că la Ceatal miroase a vizitatori extratereştri. La cîte milioane de galaxii există, nu sîntem noi singurii care avem porci în Univers.

Exit mobile version