Pe 27 iulie, Alexandru Tocilescu ar fi împlinit 70 de ani. Nu i-a mai împlinit pentru că sunt deja aproape cinci ani de când s-a cam plictisit de noi și ne-a lăsat cu ale noastre. Cu el vorbisem, cred, ultima dată la modul foarte serios despre Ada Milea. Și despre ceea ce credeam, amândoi, că este fița supremă și ratarea perfectă: retragerea după numai o lună de la o bursă de un an la Cirque du Soleil. Cirque du Soleil, da? Așa ceva…
Și, totuși, eram nedrepți. Pentru că nu era fiță, nu era ratare. Era conștiință de sine și descoperirea propriilor puteri. Dar de la distanță, de afară, e ușor de vorbit.
Pe Ada Milea am auzit-o cântând prima dată la un bal al Academiei Cațavencu. Ion Barbu, nu doar caricaturistul nostru, ci și un promotor cultural de o insistență mai rar văzută, ne-o propusese, iar noi nu-i putuserăm refuza asta. Dar n-am fost prea atenți la scenă. Eram prea plini de propria noastră importanță, pe care a doua zi aveau să ne-o tuflească grav două dintre cele mai veninoase talente jurnalistice ale vremii. Atât de talentate încât reacția noastră la veninul revărsat a fost o propunere de colaborare, încununată, de altfel, de succes.
Dar despre Ada Milea era vorba.
Poate că nu a impresionat atunci. Poate că nu într-o sală plină de aroganți zgomotoși din toate colțurile societății. Nu e cel mai bun moment să te faci auzit atunci când toată lumea se plimbă țanțoșă dintr-o parte în alta cu paharul semiplin în mână. Dar, măcar, știam numele și aveam o vagă idee despre muzica pe care o cântă.
O actriță din Bistrița care scrie niște versuri crude și și le cântă singură pe scenă. Mda. Sună a folk, iar folk-ul e perimat. Așa și-au spus mulți. Oricum, muzica Adei Milea e una de nișă. Nu umple stadioane, nu se bat fanii să rupă ușile atunci când are concert la Polivalentă. Pentru că n-are concerte la Polivalentă. Dar, treptat, Ada Milea a început să umple sălile. Alea în care cântă. Mai mari, mai mici, mai potrivite, de obicei sunt neîncăpătoare. Vinerea trecută, de exemplu, o curte generoasă, de altfel, se umpluse aproape la fel de mult ca la concertul lui Alifantis. Pentru că Ada Milea. Dar, de fapt, nu doar Ada Milea. Căci show-ul se numește “Concert în 4”. Și patru sunt pe scenă: Ada Milea, Anca Hanu, Bobo Burlăcianu și Cristi Rigman.
Cântă de ceva vreme împreună, în varianta asta, și este, probabil, cel mai amuzant proiect muzical din ultimii ani. Oamenii ăștia pur și simplu se distrează pe scenă. Se simt bine. Și reușesc să te facă și pe tine să te simți bine. Oricât de plin de prejudecăți ai fi. Cum eram eu, care așteptam aroganță și vedetism. My bad.
De fapt, printre hohote de râs, dacă arunci un ochi pe scenă vezi ceva mai rar. Teoretic, vedetele, oamenii foarte cunoscuți sunt Ada și Bobo. Practic, ei sunt cei generoși, care se retrag discret din timp în timp, lăsându-i să strălucească pe Cristi și pe Anca. Mai ales pe Anca. Ce chestie mișto e să poți face asta! Ce elegant e să te poți pune pe tine pe policioară și să lași reflectoarele să descopere alți oameni talentați! O imensitate de talent și umor, în aproape două ore de muzică. Și da, multă generozitate. Și nu aroganță. Și nu fițe. Și bine, și fun. Iertare, Ada Milea. N-am știut. Pe undeva, oi fi fost și eu un dobitoc…