Ce caută neamțu-n Secuime? Puțintică răbdare, stimabililor! Asta căuta (și-a găsit, pare-se) antrenorul german de la Sepsi Sf. Gheorghe – un pic de răbdare. În rîndul colegilor de breaslă din play-off, Storck rămîne unicul supraviețuitor. La celelalte cluburi, luminații conducători (cu sprijinul maselor de jucători) au decapitat băncile tehnice. Rînd pe rînd, au picat frezele lui Mutu, Petev și Bergodi de la CFR Cluj, Universitatea Craiova și, respectiv, Rapid. În cazul viitoarei campioane Steaua/FCSB și al revelației Farul, așa cum bine se știe, situația e foarte specială, nu se pune. Acolo, patronii sînt și antrenori, comunică binișor între ei, chiar dacă, uneori, Gigi se mai contrazice cu Becali, și chiar Hagi cu Gică… Antrenorul neamț de la Sfîntu Gheorghe rămîne, așadar, unica excepție care confirmă regula. Nu se va repezi Dioszegi să-l demită, chiar dacă Sepsi pierdu pe teren propriu, în bătălia cu oltenii noștri. La noi, obiceiul pămîntului e ăla de a încerca mereu să schimbăm roțile locomotivei în timpul mersului, că tot pomenirăm de CFR și de Rapid. Despre disperații care luptă pentru supraviețuire, în subsolurile play-out, ce să mai vorbim…
Vezi, ăsta-i cusurul nostru: n-avem deloc răbdare. De aici, se poate formula (încă) un paradox românesc: la noi, toate avansează mai lent decît în alte părți, pentru că toată lumea se grăbește! Pe măsură ce rămînem pe loc, din aia ne agităm mai tare și fără rost! Vezi ce se întîmplă în trafic și-n mai toate domeniile, nu doar în fotbal! Din paradoxul enunțat anterior răsar și două mari teme demagogice românești, exploatate astăzi, la fel ca ieri: stabilitate cu orice preț vs. reforme cu orice preț. Ce spui, tu, bibicule?
Cupa României (că nu degeaba îi zice așa, „a României“) ne reprezintă, în deplinătatea farmecului nostru amestecat, ca tocăturile de musaca, sarmale sau chiftele. Pe de o parte, încă o dată s-a dovedit succesul reformelor profunde inițiate de FRF-ul lui Burlică, între bulibășeală și guvernanță corporativă a sistemului competițional. Astfel, avurăm parte de o semifinală de vis: între Corvinul (fără drept de promovare în divizia A, dar cu drept de joc în Cupele europene) și FC Voluntari (calificată să se zbată pentru evitarea retrogradării, dar fără drept de joc în UEFA). Ce să mai zici? Felicitări învingătorilor, onoare învinșilor, halal să-ți fie, FRF! Să ne trăiască competiția! Pe de altă parte, conducerile celor două finaliste din Cupa Siderurgistului ar putea sugera un model de bune practici în fotbal. Cei de la Hunedoara sau Galați (renumite centre de producție de fierătanii) nu s-au grăbit să-și dea afară antrenorii. Acum cîțiva ani, Florin Maxim și Dorinel Munteanu antrenau în Divizia C. Niște conducători mai puțin repeziți i-au păstrat pe banca tehnică, iar mîine-poimîine, iacătă, Corvinul și Oțelul vor disputa finala Cupei. Cu toată sinceritatea, felicitări jucătorilor, felicitări antrenorilor, felicitări conducătorilor!
Aia e. E bună stabilitatea, sînt bune și reformele, nu zic! Toate, cu măsură. Cît timp vom mai hali reforme fără fond și ideea unei stabilități, care e sinonimă cu stagnarea? Hai, dom’le, ne lași… Acum sîntem grăbiți, sîntem propriii noștri patroni, ce naiba? La întrebări de genul ăsta mai au altă veșnicie să răspundă urmașii urmașilor noștri, acum și pînă ne mai calificăm în grupele Champions League sau la Mondiale, în veacul vecilor! Hai România!