Avizina vâslea. Și vâslea. De când răsărise soarele, Avizina vâslea în barca lui Diengis, în jos, pe Danubiu. Diengis nu vâslea. Diengis dormea. Se trezise înainte de răsărit, îl trezise și pe Avizina și îi spusese că e rândul său, al lui Avizina, să vâslească, pentru că el vâslise întreaga noapte. Așa că ce putea face Avizina altceva decât să vâslească? Vâslea și se gândea. S-ar fi oprit puțin, pe malul fluviului, la adăpost de razele soarelui, să mănânce una-alta, ce avea prin bagaje. Diengis îl luase repede, nici nu-i dăduse răgaz să respire, d-apăi să mai și mănânce, dar deja prea trecuse multă vreme de când se trezise, iar vâslitul ăsta, atâtea ore la rând, fără pauză, îi cam făcea foame. În cele din urmă, Avizinia nu mai putu și trase barca la mal, sub ramurile dese ale unei sălcii. Legă barca de trunchiul salciei și vru să coboare pe mal, când auzi vocea mormăită a lui Diengis:
– Ce faci, Avizina, ce faci? De ce te-ai oprit? De ce nu mai vâslim?
– Care „vâslim“? Că de vâslit vâslesc numai eu. Tu decât dormi.
– Ce ai zis?
– Am zis că tu decât dormi.
– Băi, analfabet funcțional, unde ai învățat tu limba noastră?
– La scola tribului.
– La scola tribului vostru?
– Da. Cea mai bună scola daco-getă.
– Se vede, analfabetule, se vede. Dacă la scola ai învățat că se spune „tu decât dormi“…
– Și, mă rog, cum se spune, intelectualule?
– Se spune „tu nu faci decât să dormi“, sau „tu doar dormi“.
– Nu-i adevărat!
– Cum nu-i adevărat? Tu te contrazici cu mine? Păi, tu ai făcut o amărâtă scola în pădure, la tribul tău, pe când eu am fost la gymnasium, la…
– Așa, așa, spune repede unde ai fost la gymnasium, mincinosule!
– Am fost la gymnasium la Histria și mă duceam și la universitas, la Tomis, dar nu a mai avut tata bani, țărane.
– Nu-i adevărat!
– Băi, tu insiști? Mă înveți tu pe mine? Știi tu unde am fost eu la gymnasium și unde trebuia să merg la universitas? Îmi spui tu mie că tata mai avea bani, dar n-a vrut să-mi dea ca să studiez în continuare? Cum îndrăznești?
– Nu-i adevărat!
– CE NU ESTE ADEVĂRAT, AVIZINA? Ce nu este adevărat? Că uite în ce hal m-ai adus, să urlu și să sperii păsările de pe liniștitul Danubiu…
– Nu este adevărat că tu decât dormi. Tu decât dormi, mănânci și bei, iar eu decât vâslesc.
– „Tu doar dormi, mănânci și bei, iar eu doar vâslesc“, Avizina!
– Nu, tu nu vâslești deloc. zici că vâslești noaptea, că e mai greu și tu ai experiență, dar dimineața suntem mereu în același loc în care ne-am oprit când nu am mai putut eu să vâslesc.
– Păi, știi tu, Avizina, cât de greu este să ajung spre dimineață exact în locul unde ne-am oprit la căderea nopții? Vâslesc ce vâslesc în josul fluviului, apoi trebuie să mă opresc într-un moment foarte exact calculat, iar apoi să vâslesc înapoi, în susul fluviului, împotriva curentului, ca să ajung în același loc.
– Dar de ce ai face asta, Diengis? Tu nu vrei să ajungem la colonia de cormorani? De ce să mergi în josul fluviului și apoi să te întorci? Nu pierdem timpul așa? În loc să avansăm, noi nu avansăm deloc noaptea.
– Nu-ți bate capul, copile, nu-ți mai bate capul. Călătoria pe mărețul fluviu Danubiu nu este ușor de înțeles, mai ales de către niște analfabeți. Sunt taine, aici, pe care mintea ta neșcolită nu le poate pătrunde. Dacă ar fi fost atât de simplu să călătorești pe mărețul Danubiu, n-ar fi fost oare această apă plină de bărci, de corăbii, de galere?
– De unde să știu eu?
– Păi, ascultă-i pe cei mai învățați.
– Bine, nu te mai contrazic, știi tu mai bine. Dar de mâncat nu mâncăm, totuși, ceva? Că nu m-ai lăsat să mănânc de când am plecat.
– Să mâncăm, Avizina, să mâncăm. Ce ai în traistă?
– Varză frământată cu sare, viezure dat la strungă, mânz îngurzit, barză sugușată în aspic, brânză în brusture, coaste de zimbru la jar…
– Ho-ho, am înțeles! Dă-mi niște viezure. Cu varză.
– Foarte bună alegere. Mulți ar fi cerut viezure cu brânză, dar viezurele dus la strungă are deja gust de brânză, așa că…