În Troesmis, revolta plutea în aer. Revenirea femeilor scosese la iveală tensiuni acumulate în timp, care mocniseră pe sub râurile de vin băute de la plecarea romanilor și ocuparea cetății. Dar, în timpul operațiunii de reîntregire a familiilor, Rescuturme îi rugase pe daco-geți să bea cu măsură sau să nu bea deloc. Iar cei mai mulți chiar îl ascultaseră. Câteva ore, cât durase prima tentativă, vitejii bărbați și flăcăi ai Troesmisului fuseseră treji cum nu mai fuseseră de multă vreme. Iar starea asta, neobișnuită pentru ei, laolaltă cu faptul că toate femeile declarau că fuseseră soțiile lui Rolouzis, pentru a beneficia acum de avantajele rangului de soție de taraboste, readuseseră anumite gânduri subversive în scăfârliile membrilor tribului.
Nu, nu aveau nimic a-i reproșa lui Rolouzis. Era un taraboste bun, mereu fusese. Nu umblase și nu umbla nici acum cu nasul pe sus, nu se ferea de muncă, dacă era să muncească, vreodată, și nici nu beneficia de cine știe ce privilegii. Daco-geții nu uitaseră că la început, când se mutaseră în cetate, Rolouzis locuise multă vreme în fierărie, ca să termine comanda pentru germani. Lucrase zi și noapte, practic, să transforme tabulae-le din plumb cu legile municipale ale Troesmisului în brățări dacice din aur și, până nu terminase, nu se mutase în vreo vilă. În plus, bea cot la cot cu ei, nu le cerea nimic, nu-i punea să facă exerciții de luptă, cum auziseră că fac alți tarabostes de prin cetățile apropiate, și nici nu-i punea la muncă. Era șeful ideal pentru acest trib.
Totuși…
Acum, în mijlocul tavernei celei mari, Rolouzis stătea legat de un stâlp, iar daco-geții încercau să organizeze un proces. Singurul care avea idee cum se face așa ceva era chiar fiul lui Rolouzis, Daizus, care umblase prin Siracusa și Roma, fiind nu doar cel mai școlit dintre dânșii, ci chiar singurul. (Rescuturme era autodidact, așa că nu se punea la socoteală. Și, oricum, Rescuturme zăcea întins la pat, după ce nepoată-sa, Sarmisa, îl scăpase pe podea. Nu era nimic grav, avea să scape, dar tot era nevoie să stea întins câteva săptămâni până i se vindecau fracturile.) Dar Daizus nu voia să participe la această mascaradă și să-i învețe pe daco-geți cum să-i condamne tatăl, așa că bieții oameni erau nevoiți să se descurce de unii singuri. Și le era greu.
Până la urmă, cel care făcuse un pic de lumină fusese Charnabon, care mai știa câte ceva despre tribunalele romane. Cum era singurul membru al tribului care fusese prins la furat de către romani, pentru că era șchiop și nu putea fugi la fel de repede ca tovarășii săi, Charnabon fusese judecat de trei ori în Troesmis. Își amintea, așadar, destul de vag, dar își amintea, cum trebuia să decurgă un proces. Propusese mai multe variante, orientându-se după amintirile sale, dar tribul nu acceptase aproape nimic. În cele din urmă, se stabilise că toți membrii tribului vor fi judecători, cu excepția lui Charnabon, care urma să fie acuzator. Apărător al lui Rolouzis urma să fie el însuși.
Charnabon, destul de înfierbântat, demară procesul în forță, îndreptându-se destul de amenințător către Rolouzis:
– Spune, dacule, de ce ai furat de la Senatul și Poporul Roman?
Roluzis, pe care nu-l legaseră și la gură, răspunse mirat:
– Ce-ai, mă? Ce am furat?
– Cum adică ce-ai furat? Nu-ți este rușine, dacule? Ai fost prins lângă zidul cetății cu un burduf de vin, trei gâște și un iepure, toate acestea purtând emblema SPQR –Senatus Populusque Romanus. Și acum negi evidența, spunând că nu ai furat? Mai bine mărturisește, că poate nu-ți facem nimic.
– Băi, Charabon, te-ai tâmpit? Când am fost eu prins lângă zidul cetății Troesmis cu vin, gâște și iepuri? Serios…
– Dac mincinos! Ai măcar demnitatea să-ți recunoști faptele. Sigur că te-am prins cu lucrurile furate, pentru că ești șchiop și nu poți să fugi. Așa te-am prins. N-ar trebui ca tribul tău să te trimită la furat tocmai pe tine, știu, dar dacă te-au trimis și te-au prins…
Dablosa, cel mai bătrân dintre daco-geți, nu mai putu suporta și interveni:
– Charabon, are dreptate Rolouzis. Ce este cu aceste acuzații? Și de când este Rolouzis șchiop?
– Păi, n-ați vrut voi să-i facem proces cum mi s-a făcut șimie?
– Da, așa am vrut.
– Ei bine, la procesul meu exact așa a fost. Astea au fost acuzațiile și eu nu fac decât să repet tot ce mi-au spus mie romanii.
Dablus înțelese cum stăteau lucrurile și se întoarse către ceilalți membri ai tribului:
– Fraților, așa nu facem justiție, să știți. Nu putem să-l judecăm pe Rolouzis pentru ce a făcut Charabon acum niște ani. Mai ales că știm cum s-a terminat atunci: Charabon a fost condamnat, iar noi a trebuit să plătim trei brățări de aur ca să-l eliberăm. Dacă tot știm finalul, luați de aci brățările astea, ultimele pe care le mai am, de la bunicul, și dați drumul prizonierului, să vină să bem împreună și să vedem cum rezolvăm, bărbătește, problema asta cu femeile.