„Tinerii din ziua de azi…” sau „Pe vremea mea…” – niște formule bătrînești, de-a dreptul tocite. Nostalgicii de profesie (o grămadă!) le folosesc adeseori, bazîndu-se și pe actualele slabe rezultate. În schimb, pedagogii și antrenorii profesioniști (că mai sunt și d-ăștia în sărmana noastră țară românească) știu cum să evite niște comparații complet nepotrivite, în scopul de a-și educa și motiva elevii. Vremea noastră a trecut, obișnuiți-vă cu ideea asta, moșilor! Acum e vremea tinerilor, tinerii din ziua de azi. Să vină tinerii!
Singura nelămurire, pe meleagurile fotbalului mioritic, este că nu prea se știe exact unde se termină tinerețea și unde începe activitatea de om matur și responsabil, aflat în cîmpul muncii. Ești tînăr atîta vreme cît te protejează regula cu jucătorul Under 21? Sau îți prelungești cît mai mult tinerețea, pînă cînd părinții de la club, cu durere în suflet, îți spun că a sosit vremea să pleci de acasă?
La noi e treabă grea – cu maturizarea și cu rezistența la frustrare… Desigur, poți pentru ca să zici că e vorba de un trend global. Dacă nu ești pe social media, nu exiști. La fel, dacă n-ai și tu o traumă, o depresie, o anxietate, ceva, frățicule, înseamnă că nu ești tînăr adevărat. Ai noștri tineri urmează această modă planetară cu asupra de măsură. Tot visînd la un izbăvitor transfer, suferă. E lumea rea și grea mai e viața celor care se învîrtesc în jurul vîrstei +/- under 21.
Cu mare drag pentru ei văzurăm suferințele unor tineri tricolori de la niște cluburi emblematice. Avem încredere în băieții ăștia. Baiaram, olteanul nostru, e pur și simplu deprimat că a început să-l mai fluiere niște oameni. Tavi Popescu (sau George Popescu, cum îl alintă Gigi) e și mai deprimat, că nu pricepe de ce mai e titular la FCSB Steaua. Musi de la Dinamo, în ultimul meci, n-a avut doar un singur moment de pierdere temporară a conștiinței, a avut două – două cartonașe galbene căutate complet aiurea. La declarații și-a cerut scuze coechipierilor, dar părea că nu mai știe ce a făcut. Cam la fel și cu rapidistul Dobre. Autorul unui frumos gol și al unui viril gest după înscriere. Psihologii vor spune că a fost defularea unei traume. Niște arbitri mai riguroși i-ar zice că era de cartonaș portocaliu.
Din tot sufletul ne-am dori ca aceste (încă) tinere speranțe să fugă din această țară, cît mai iute, ca să se împlinească la niște cluburi mai bănoase decît cele din Superligă. Ei reprezintă viitorul luminos al patriei noastre, Echipa Națională. O singură teamă avem, anxietatea, bat-o Dumnezeu s-o bată. Pare-se că tînărul și promițătorul fotbalist românesc e cam prea cocoloșit și sensibilos. Cum dă de un pic de stres, dă în depresie sau ajunge să facă nefăcute. Și știi de ce mai mi-e frică? Mi-e teamă că ai noștri tineri, dacă vor ajunge să facă tușa într-o țară ca afară, vor inventa imediat niște explicații ca să nu fie răniți cumva de vreun fulg de nea. Se vor plînge că regulile din lumea fotbalului capitalist sunt crude și nemiloase. Nu țin cont de traumele celor care și-au petrecut anii under 21 într-o țară barbară, cu un fotbal subdezvoltat. Hai, România!