Zece ani ani de incertitudine, dar a meritat.
Războiul românilor cu sîrbii, cu grecii și cu turcii a luat sfîrșit. Acum, în insula Thassos există un învingător. Supremația revine batalioanelor venite din Oltenia și Ardeal, din Muntenia, Banat, Moldova și Moldova de peste Prut. După marile victorii din iunie și iulie, revărsarea carpato-danubiano-pontică și-a adjudecat victoria și în luna august. Turiștii români controlează acum Thassos-ul în proporție de 60% și nu pare departe ziua în care această insulă verde și liniștită va lua parte la procesul de întregire națională.
Semnele culturale ale persistenței valahe se pot citi pe mai toate meniurile, unde cîrciumarii greci au ales să se adreseze clienților direct în limba română. Mai mult, panotajul exterior trimite mesajele publicitare către români și pleacă de la presupunerea că acest trib nu cunoaște decît o limbă.
Dacă vrei să afli ce mai e nou în țară nu trebuie decît să te lungești pe una dintre cele cincizeci de plaje. Compatrioții te vor aduce la zi pe orice chestiune, iar vorbele lor competente și porcoase îți vor ajunge la urechi purtate de briză, de valuri și de feromonii cuceritorului. Cu ochii închiși, făcînd pe mortul ca să nu fii tîrît într-o dezbatere despre arestarea lui Voiculescu, poți afla tot ceea ce ți-ai propus să uiți atunci cînd ai fugit peste graniță.
Îți vine greu să crezi că, în trei luni de sezon, Mamaia, cu toate hotelurile și cluburile ei, poate scoate de la români aceiași bani pe care îi scoate Thassosul într-un week-end.
Chiar dacă totul e mai ieftin decît în patrie,
oamenii cheltuiesc aici sume pentru care apoi trebuie să se împrumute la FMI. Dar o fac cu un soi de bucurie eliberatoare, care te trimite cu gîndul la mesajul castrator din Grădina Carpaților. Mîncarea e delicioasă, provine din mare și de obicei mișcă înainte s-o înghiți. Berea e ieftină, vinul ăla cu aromă de brad e încă și mai ieftin, fapt care transformă orice durere de cap într-o problemă de mărunțiș.
Sigur, dacă își pune mintea, litoralul românesc poate ucide mai mulți turiști decît întregul Arhipelag, dar aici e o luptă inegală. Nici o bucătărie din lume nu se poate măsura cu bacteriile care trăiesc în carnea stricată din Eforie și Neptun, iar micul românesc recongelat face Ebola să pară un biet strănut.
Însă nu doar invazia definitivă a românilor ar fi noutatea anului în Thassos. Deși oracolul din Delphi s-ar fi aruncat mai degrabă de pe muntele Olimp decît să le prevadă apariția, au apărut bonurile de casă. Pentru greci e un salt la fel de revoluționar ca descoperirea focului pentru neanderthalieni sau trimiterea, de către Homo sapiens, a primului om pe Lună. Grecii au urît chitanțele mai mult ca pe perși. Dacă Darius sau Xerxe s-au mai strecurat pe ici, pe colo cu armatele lor, chitanța sau bonul de casă n-au putut străpunge apărarea grecească trei mii de ani la rînd. Azi există taverne unde primești un print de casă de marcat, dar sînt convins că, mai înainte, toți inspectorii trimiși de ANAF au fost aruncați de pe feribot.
Dacă ai adus cu tine scule, poți pescui și poți pune de un mic comerț cu sparos și zargan, fiindcă grecii sînt deschiși la tot felul de schimburi cîtă vreme nu există hîrtii.
În Thassos e mereu soare, marea e minunată și adie o briză de Adunații Copăceni. Nu prea există Wi-Fi, dar, cum spuneam, nu-ți trebuie Internet. Închizi ochii și-i lași pe compatrioți să-ți deșire frumosul basm românesc.