În Piaţa Obor, un anticar improvizat vindea cărţi înşirate pe o tarabă. Mă uit aşa, în treacăt, şi observ doar chestii gen Cei trei muşchetari, Winettou, Pe aripile vîntului şi alte cărţi de genul ăsta din „Biblioteca pentru toţi“, vestigii roase de umezeală ale unor foste sufragerii din vremuri comuniste.
Dau să plec, dar nenea îmi simte dezinteresul faţă de marfa de pe tarabă şi mă apucă de mînă complice: „Haideţi să vă arăt ce marfă am în depozit“, îmi zice. Se duce în spatele tarabei, dă la o parte un celofan şi deschide portbagajul unei Dacii dezafectate. Era plin de Tolstoi, Turgheniev şi Dostoievski. Marfă rusească, dom’le!
