Steaua-Dinamo, “derby de România”, este propus de media sub noul nume-găselniţă, taman cât să pompeze adrenalină pură în chimia internă a suporterului Ligii lu’ Mitică. Când el e de fapt un fel de derby de după blocuri. Că doar se joacă în Pantilimon, pe Arena Naţională. ”După blocuri suntem noi/ Care te facem pe tineeee”.
Acum să recunoaştem că meciul nici n-a mai fost aşa de rău cum ne obişnuise în ultimii zece ani. Echipele nu ne-au mai păcălit – nici pe noi şi nici fotbalul. Dacă stai să te gândeşti, un neutru la Steaua-Dinamo se comportă cam ca alegătorul nostru la urne. Nu vrei neapărat să câştige vreun partid, dar te bucuri al dracului, dacă pierde unul anume! Cum Borcea pare că a dispărut din acţionariatul clubului din Ştefan cel Mare, iar Becali şi Stoica sunt mai impetuoşi în arţagul lor ca oricând, Dinamo a ajuns să fie mai simpatică cui nu ţine cu niciuna dintre cele două echipe.
Ce e remarcabil e că partida s-a terminat şi fără ca vreun arbitru român să fie decapitat! Ceea ce s-ar fi întâmplat clar cu orice indigen, dacă avea prestaţia acestui belgian cu nervii mai slabi ca ai lui Brad Pitt Tudor şi fuleul mai moale decât al lui Biziniche la meciul lui de retragere Ceahlăul-Foresta din ‘98. Boucaut ăsta a arbitrat exact cam cum îi “strigă” numele în fonetica limbii române, ca o jumătate de poponel. De altfel, având în vedere proaspăta lui afiliere la ecuson internaţional nu cred deloc că până duminica trecută să mai fi arbitrat în faţa a cincizeci de mii de oameni. Primul penalty acordat Stelei a fost dictat evident de public. Arbitrul s-a speriat de mugetul tribunei, iar Capdezmeu Cătălin Munteanu a fost doar unealta lui Dumnezeu întru răsplătirea rugăciunii celui mai smerit dintre fii săi: Gigi Becali. Dar asta nu a fost suficient ca să ne facă pe noi rapidişti, craioveni, petroliști, progresişti, polişti sau studenţi din Regie frustraţi vreme de vreo cincisprezece ani de genţile şi şampaniile cărate de Borcea corpului de arbitri autohtoni să simțim compasiune pentru câini. E greu să-ţi fie milă de Dinamo când e hingherită, chiar şi aşa pe nedrept. Milă ni s-a făcut abia la penalty-ul “sângeros” săvârşit de Chipciu – care a intrat între atacanţii dinamovişti precum bila de bowling în popice sau lupu’ între oi, deşi în cazul ăsta butada ar fi taman pe dos: ca oaia între câini. În loc de penalty şi eliminare, omul trimis de Bruxelles a lăsat jocul să curgă şi imediat rezultatul s-a înclinat de partea Stelei.
Acum e limpede că Steaua a dominat clar meciul şi probabil că putea să câştige şi fără ajutorul venit din partea presupus neutră a jocului. Numai că, din păcate, nu vom şti asta niciodată. În plus, ceea ce a reuşit arbitrajul a fost să îi dea prilejul lui Mee Mee Stoica să fie încă o dată penibil la conferinţa de presă. E limpede că omul e străin total de noţiunea de fairplay şi e bun doar să se laude cu orice mărgică ouată cândva, deşi în cazul batalului căcăreaza e output-ul de expresie.
Exclusiv online