Iubirea de munte a românului nu cunoaște margini. La barajul Râușor, puțin mai jos de Cabana Voina, înțelegi că ecologismul autohton nu se agață patologic de grătarul pus pe clorofilă, cu mirosul lui de mici încinși la jar mărunt pe cetină carpatină și susur de pâraie întregi de bere date pe gâtlej. Astea sunt ecologisme mioritice destinate pulimii adăstate la poalele masivului Iezer-Păpușa în țoale de second-hand din Germania. Ăia bazați se duc sus pe vârf, în general băieți de capitală, cu aer corporatist, cu gagici vegetariene și mașini bengoase. Alibi al agroturismului dezvoltat în jurul bulzului cu brânză de coșuleț din Lerești – urbea din aval de baraj –, mersul pe munte capătă aici dimensiuni cu totul inimaginabile prin alte părți.
Fița cea mai tare e să aduni vreo 15-20 de băieți capabili să-și cumpere un ATV meseriaș ca să faci gașcă mare. Costumele din piele, bandanele, oachleii – ochelarii ăia americani pentru ciumeți outdoor – și căștile de soldat nazist vin de la sine, dar să nu credeți că asta e de-ajuns. Dacă nu au nămol pe ele și vreo crenguță de brad-două agățate din mers pe catarama cizmelor de mercenar, ca să rimeze cu cinteza sau mierla zdrobită în radiatorul ATV-ului, nu mai e fiță de week-end. Ca să le ai pe toate astea trebuie să pui în mișcare sutele de cai-putere ai ATV-urilor și să urci pâna sus în golul alpin ca să admiri cinci minute peisajul grandios. Coloana de motorizate scoate un fum și un zgomot care sperie nu numai urșii, pârșii și râșii refugiați aici în urma defrișărilor la ras din Rezervația Piatra Craiului, ci și turmele de oi care au devenit mai stresate decât găinile de fermă. Martor este certificatul veterinaro-legal pe care mi l-a arătat Grigore, un cioban amărât că oile lui au chelit pe fond nervos, ca să nu mai zic despre țurcanele cu sindrom maniaco-depresiv care s-au aruncat prin râpe, trăgând după ele și câinii ciobănești, după spusele unui muncitor forestier la curent cu noile trend-uri turistice. Mirosul de gaze de eșapament rămase în urma trecerii apocaliptice de ATV-uri, care înnegresc plămânii puținilor turiști ce se încumetă să facă zona la picior, înfundă nările cicliștilor echipați cu bâzdâc de mountain bike, făcând cărările Iezerului mai poluate decât intersecția de la Universitate. Dar în tot răul este și un bine. Duminică, pe la prânz, vilegiaturiștii își suie ATV-urile pe platformele tractate și se aruncă în devălmășie spre A1. În spatele lor rămâne liniștea munților musceleni, liniște ce poate fi umplută de manelele lereștenilor proprietari de pensiuni, veniți pe baraj înainte de apus pentru a-și plimba mașinile la aer curat. Să nu vă mire dacă o să-l vedeți pe baraj și pe Paraipan, ursul de tomberon, oaia neagră a Ocolului Silvic Câmpulung. Vine amărâtul pentru a dansa din buric ori pentru a șterge oglinzile mașinilor cu brânca în speranța că va găsi vreun șofer sau vreo șoferiță melomană și cu iubire de animale gata să-i dea și lui o bucată de pâine, un ciolan, acolo, ca ofrandă pentru zeii păgâni ai eco-turismului.