Mi se pare o prostie tot acest scandal cu imnul cîntat de Marcel Pavel înaintea meciului cu Franţa. Poate că omul s-o fi încurcat de emoţie şi a reluat finalul primei strofe. Poate că fără să ştie legea cu intonarea imnului ca la carte, Pavel o fi căzut de acord cu cei de la FRF, care se vede treaba, nu ştiau nici ei de această lege, să reia ultimele versuri din strofa întîi, cele mobilizatoare.
Ceea ce mă irită e altceva, că lucruri peste care am putea trece cu umor se transformă în mari subiecte de presă. Dacă, Doamne fereşte, avea Pavel o cădere de memorie din cauza emoţiei şi ar fi dat-o pe „La, la, la” cum ar fi fost? Îi luam gîtul? Mie, de ce să nu zic, nu-mi place Marcel Pavel. Dar nu atît de mult încît să mă alătur celor care vor să-l amendeze. După mine, alta ar fi fost problema, că se simţea cum nu-l ajută vocea pe Pavel, care trăgea de ea, iar ea nu se lăsa urcată pînă unde voia el s-o înalţe. N-aş zice însă că s-a făcut cîntăreţul de rîs din cauza asta, fiindcă nu dădea examen de tenor în faţa unei comisii de la conservator. A cîntat cum şi cît l-a ajutat vocea.
Ţin minte că acum mulţi ani, Placido Domingo a cîntat laolaltă cu Julio Iglesias. Mai întîi separat, apoi împreună. Cînd au ajuns la notele pe care un tenor adevărat le atinge fără grijă, Domingo şi-a făcut treaba, în timp ce lui Iglesias mai că nu i s-a tăiat vocea şi-a rămas cu un etaj mai jos.
Aşa că dacă FRF voia să n-o doară capul ar fi trebuit să apeleze la vreunul dintre tenorii de la Opera Română, din Bucureşti, Cluj sau de la Timişoara. Sau ar fi putut s-o întrebe pe Mariana Nicolesco care e cel mai bun tenor român tînăr pe care-l ştie şi n-ar mai avut nevoie să-l pună pe Marcel Pavel să-şi canonească şi vocea şi memoria.
Sînt curios însă, dacă naţionala noastră i-ar fi bătut pe franţuji, n-ar fi devenit Marcel Pavel, cu cîntarea lui, un revoluţionar al interpretării imnului, angajat permanent al Federaţiei pentru meciurile de acasă şi luat în braţe de presă pentru momentul lui de mare inspiraţie?