Din punct de vedere bucureştean, Republica Moldova (mai cunoscută sub cognomenul de „Basarabia” în unele medii), nu prea are ce oferi, ca destinaţie turistică: munte n-are, mare n-are, Dracula n-are. Ce altceva îi mai atrage pe bucureşteni? A, da, concertele, magazinele şi bazarurile. Nici aici nu stă bine biata Basarabie, că e prea săracă pentru concerte, prea puţin turcizată pentru bazaruri (dacă lăsăm la o parte talciocurile) şi prea modestă ca să-şi permită magazine de fiţe. Dar are şi ea micile ei atuuri: oamenii, preţurile şi distanţele. Plus picăturile de frumuseţe pe care le găseşti oriunde, dacă ai răbdare să le cauţi.
O astfel de „picătură” găseşti la Orheiul Vechi, pe malul Răutului, la mai puţin de-o juma' de oră de capitală (v-am zis că distanţele sunt un atu!). E un loc ciudat, surprinzător pentru o ţară atât de plată: râul taie un canion larg între dealuri de calcar, cu pereţi verticali în unele locuri, iar în dealurile astea, apa, timpul şi oamenii au scobit câteva peşteri, evident locuite. Stai şi te întrebi, uitându-te de jos: ce le-o fi venit, domnule, să se cocoaţe tocmai acolo şi să-şi întocmească gospodărie în găurile alea? Răspunsul e dat de istorie, care n-a fost tocmai blajină cu basarabenii: când vecinii tăi de la răsărit se numesc „mongoli” şi sportul lor preferat e să te calce-n copitele cailor, o astfel de „casă” e aur curat. Stai frumuşel la cucurigu şi te uiţi la fraierii ăia de jos, care-au râs de tine tot anul, iar acum se miră că le-a crescut o strămutare mongolă între coaste („strămutarea” e un fel de suliţă).
Când vremurile s-au mai domolit şi-a luat Ştefan cel Mare problema-n mână, peşterile au fost treptat abandonate şi au devenii sihăstrii de călugări, ceea ce au rămas până în ziua de azi, cel puţin din punct de vedere turistic. Călugării au amenajat locul sub formă de biserică rupestră, să vină turistu' să se roage pentru iertarea păcatelor, şi ca să nu plece cu mâna goală, călugării îi vând şi o icoană de producţie proprie, mică, mare, după bugetul omului.
Sigur, nu te obligă nimeni să faci o asemenea achiziţie, dar aproape toţi cumpără câte ceva, fie ei cât de atei. Au nişte priviri albastre basarabenii ăştia, călugări sau mireni, că nu poţi să nu rupi din portofel, chiar dacă deja ai plătit şi taxa de intrare.