Toată lumea a-nnebunit, copiii plâng în braţele părinţilor, bunicii îşi recitesc disperaţi taloanele de pensie, liceenii îşi calcă pe inimă şi intră în banii de marijuana, etc: s-a redeschis muzeul Antipa din Bucureşti. Poporul, halit-nehalit, s-a bulucit în neştire la intrare, călcându-se pe picioare şi gratulându-se cu diverse galanterii („Uită-te, fă, pe unde mergi! Vaca dracu'!”), scuipaţi şi ameninţări scrâşnite („Să vezi ce omor îţi iei”). N-a fost chiar ca la bătăile de la coada pentru agheasmă, dar nici prea departe. Însuşi reporterul nostru special are câte ceva de zis – citiţi în numărul de poimâine.
În timpul ăsta, omul civilizat ce face? Păi, ce să facă, se duce la un muzeu civilizat dintr-un oraş civilizat. Adică la Palatul Baroc din Oradea, care (spune-se) e încă muzeu, dar în curând va fi retrocedat proprietarilor de drept, iar muzeului îi vom spune „pa & pusi”. Nu ştiu, poate. Sau poate nu?
Pont: exponatele ca exponatele, că dacă ai văzut cinci muzee de pe lumea asta, le-ai văzut pe toate (vorbeşte lumpenul din mine!). Dar, contra unui mic bacşiş (2 sau 3 lei, nu mai mult că stricaţi piaţa), daţi unui nene mai bătrân din personalul administrativ, aflaţi detalii picante din trecutul clădirii.
Proprietar era biserica catolică din România. Catolicii ridicaseră palatul în 1777 şi-l trecuseră cu bine prin toate nenorocirile: cucerirea română din 1919, recucerirea maghiară din 1940 (mai cunoscută ca „Al doilea arbitraj de la Viena”), re-recucerirea română din 1944, mă rog, bucuriile istoriei. Până când au luat comuniştii problema în mână: i-au scos pe popi afară şi i-au băgat pe comuniştii greci, refugiaţi din războiul lor civil. V-aţi prins cam ce fel de oameni erau ăia. Au făcut praf această bijuterie de arhitectură barocă, s-a ales pulberea de tot aerul ei de Mitteleuropa (există şi părerea că ţiganii s-ar fi descurcat la fel de bine ca refugiaţii comunişti). Ca să vă daţi seama de temeinicia cu care au „lucrat” grecii, aflaţi că din 1989 încoace Palatul a fost tot renovat, doar-doar s-o mai putea cârpăci câte ceva din strălucirea lui de altădată.
În loc de concluzie: cancelăreasa, doamna Angela, zice că le mai dă nişte bani. Aib-o Dumnezeu în buna lui pază, dar la fel de bine ar putea să-i arunce la closet.
