Sărbătorim azi, cu mic cu mare, relocarea teatrului din Cluj. Mă rog, unii clujeni nu prea au ce sărbători, că ei au fost ăia „relocaţii”, iar celorlalţi, celor care s-au instalat în loc, le e cam jenă să-şi amintească de eveniment. Bref, acţiunea a decurs după cum urmează: fix acum 105 ani şi 18 zile a fost inaugurată clădirea teatrului din Cluj, o frumuseţe de hangar rococo, împodobit ca un tort bucureştean de nuntă (aşa era gustul epocii).
După aproape 13 ani (fatalitate!), imobilul e confiscat de noile autorităţi, care-i păstrează scopul iniţial, adică teatru (bine că nu l-au făcut crescătorie de bibilici, cum făceau comuniştii, mai târziu), dar îi adaugă un cuvinţel în denumire: din „Teatrul din Cluj”, instituţia devine „Teatrul Naţional din Cluj”. Nu pare mult, dar este. Parol!
Dacă n-aveţi chef să mergeţi pân-acolo doar ca să vedeţi o clădire de patrimoniu, care mai e şi vopsită-n portocaliu, după toate alea, nu vă duceţi. Că doar bilete puteţi să rezervaţi şi on-line, la www.teatrulnationalcluj.ro. Cum adică, „ce bilete”?! Păi, bilete la premiera de mâine („Insula”). Nu dau amănunte, doar un hint: piesa va fi la fel de suprarealistă ca povestea acestui teatru. Şi ca personalitatea Adei Milea, „chitara” spectacolului.
Ar fi şi păcat să nu fie. Ar însemna că toată „relocarea” aia a fost chiar degeaba.