Orice țară turistică din lume, cu excepția evidentă a Bulgariei, începe prin a se lăuda cu capitala, apoi trece la ”și altele”. Parisul, Roma, Londra sau Praga sunt exemple evidente, ca să nu mai vorbim de eterna rana sângerândă din mentalul bucureștean, și anume Budapesta. Avantajul unui mare oraș turistic e că, după i-ai bifat atracția principală (Eiffel-ul, Colosseum-ul, London Eye-ul sau castelul), poți mișuna în tihnă pe străzi, descoperind nenumărate colțișoare simpatice; aici o cârciumioară cu atmosferă, dincolo un anticariat plin de ciudați, peste stradă un muzeu particular de care n-ai auzit, sau o casă cu istoric, legată fie de vreun eveniment, fie de vreun om mare (acolo s-a semnat un tratat de pace și s-a scobit în nas cel care-a dat cu subsemnatul pe tratat; plin de venerație, ghidul îți arată scaunul ce-a susținut șezutul marelui om și de marginea căruia acesta și-a șters, discret, mucii. Fotografiezi și te lauzi acasă: turism cultural, turism de nișă!).
Din păcate pentru România, recomandările acestei țări ocolesc cu perseverență capitala. În ”Wild Carpathia”, Paul Lister te bagă direct la pădure, băieții din ”Top Gear” pe Transfăgărășan, iar frunzulița doamnei ministru nu te bagă nicăieri, doar la idei. Pe de altă parte, cum să descoperi ”colțișoarele simpatice” ale Bucureștiului (admițând că ele există), dacă nici o atracție principală nu te aduce aici?! Și nu-mi pomeniți, vă rog, de Palatul Parlamentului, că iar m-apucă urticaria.
Are, însă, și Bucureștiul locuri care mustesc de istorie ascunsă cum mustește furia deschisă în Piața Universității. Totul e să ai răbdare să le dibui. Și curiozitatea de-a afla poveștile de taină care s-au petrecut în spatele zidurilor lor. Răbdarea e a noastră, curiozitatea e a voastră: pentru azi avem vila Auschnitt, a celui mai misterios ins din careul de ași ai camarilei regale. Vila e pozată la foc continuu de fraierii din Bucharest City Tour, care habar n-au de nimic, în niciun caz de ”camarilă”, lor le place doar că-s aurite vârfurile sulițelor din gard și coamele leilor din curte… fleacuri. Nu poleiala este esențială, ci legenda lui Max Auschnitt. Duceți-vă și aflați-o. Face!
Apropo, ca să ajungeți la obiectiv, coborâți din metrou la Victoriei și luați-o pe jos spre Statuia Aviatorilor. După vreo sută de metri dați de vilă, iar porțile de la intrare sunt mereu deschise. E posibil să vă-ntâlniți prin curte cu unul, Gigi. Ziceți-i că v-am trimis eu.
