Vremuri tulburi! Suntem în ianuarie, lumea e în stradă, oraşul fierbe, fiecare zice altceva, dar toţi sunt de acord într-un punct: aşa nu se mai poate, trebuie o schimbare de fond. Lucrurile se complică, ciocnirile iau amploare, protestatarii incediază câteva chioşcuri şi dughene, iau cu asalt sediile mijloacelor media şi de acolo incită la amplificarea violenţelor.
Se fac liste cu politicienii „trădători de ţară” şi este anunţată condamnarea lor la moarte, iar populaţia capitalei este îndemnată la jafuri şi crime asupra minoritarilor. Instituţiile statului sunt depăşite, credibilitatea şefului Executivului este aproape zero, armata stă în expectativă, fidelitatea generalilor se clatină. Principalul mogul al ţării trece de partea revoltaţilor (are el o boală mai veche pe putere, de când „vodă” i-a violat fiica, la ceas de beţie) şi le pune la dispoziţie arme şi chiar propria lui casă. Ciocnirile se întind ca o pată de ulei, spitalele încep să se umple de victime, armata decide în sfârşit să intervină, cei mai îndârjiţi dintre ultraşi se baricadează în casa mogulului şi acolo rezistă ore în şir cu arma în mână, trăgând fără frică şi fără milă în soldaţii care încearcă să-i dezarmeze. Oraşul e treptat pacificat de armată, protestatarii pleacă, cei mai violenţi sunt arestaţi şi luaţi cu duba, armata pune stăpânire pe sediile media şi face apeluri continue la calm şi restabilirea ordinii. Ultraşii din casa mogulului resping orice promisiune de armistiţiu din partea guvernului. La căderea nopţii, un soldat mai prost se duce să facă pipi într-un tufiş; ultraşii îl prind, îl stropesc cu benzină şi-i dau foc. Scena atroce îi face să înfurie pe militari, care iau casa mogulului cu asalt şi îi capturează pe toţi revoltaţii dinăuntru, inclusiv pe mogul. Toţi sunt duşi la puşcărie. După câteva zile, mogulul reapare bine-mersi în viaţa publică, desigur, iar despre amărâţii închişi odată cu el nu se mai află nimic, niciodată. Desigur.
Casa lui se află pe aleea Alexandru nr. 38 din Bucureşti, prima intrare la stânga, cum mergi de la rondul statuii Aviatorilor spre Piaţa Victoriei, pe mâna stângă. Pe mogul nu-l căutaţi, că nu-i acasă, e-n cimitirul din New Jersey (în privinţa acestei noi destinaţii turistice, vom reveni ulterior cu amănunte). Îi puteţi vizita vila, dacă aveţi drum prin Bucureşti, deşi nu e chiar indicat în aceste „vremuri tulburi”. Dacă, cumva, vă plimbaţi prin vilă şi daţi de-un ochelarist, de unul nea Romică, puneţi-i câteva întrebări, nu vă sfiiţi. Ştie mai multe decât mine despre aceste întâmplări din ianuarie. E vorba de ianuarie 1941, bunînţeles.