Caţavencii

Diana Șoșoacă la UE: jurnal de bună creștere și maniere alese

18 iulie, ora 7 dimineața

Dragă jurnalule, azi simt că va fi o zi importantă. Voi reprezenta poporul român care se trage din poporul dac și, prin urmare, trebuie să mă port cu demnitate și respect de sine. În fine, important e să nu fiu posedată de spiritul mahalagismului și nu-mi fac țara de rîs cu un circ dezgustător.

(cîteva ore mai tîrziu)

Dragă jurnalule, am cobit.

 

19 iulie

Dragă jurnalule, m-a sunat nutriționista mea, supărată foc:

–Diana, scoate-ți șaormele din urechi și ascultă-mă bine: nu vei slabi niciodată dacă nu respecți ce-ți prescriu! Ce ți-am recomandat eu?

–O dietă omnivoră. Adică pot să mănînc orice!

–Orice, DAR NU TOT! Și apropo, chiar și „orice“-ul ăla are niște limite de bun-simț.

–Adică?

–Adică nu poți să te duci să mănînci căcat în Parlament! Și încearcă să ții minte că botnița se pune înainte de masă, nu după…

 

20 iulie

Dragă jurnalule, am găsit soluția salvatoare. Dacă data viitoare fătălăii ăștia de la UE încearcă să-mi îngrădească mai rait to spici, mă urc în primul copac din sala de ședințe. Să văd cum mă dau jos!

 

21 iulie

Dragă jurnalule, m-a sunat domnul președinte Putin să mă felicite pentru lupta mea pentru democrație: „Bravo, tovarășă Șoșoacă, dă-i tot înainte! Slana!“.

 

22 iulie

Dragă jurnalule, ăștia vor să mă suprime prin serviciul sanitar care e controlat de oculta lor. Cică eu reprezint un atentat la sănătatea publică. Nu, nu e vorba că agenții care m-au dat afară suferă acum de hernie cronică. E cu totul altceva: cică au scăpat imaginile protestului meu patriotic pe TV și oamenii civilizați care m-au văzut sînt acum la spital în stare gravă de vomă.

Exit mobile version