Caţavencii

Dictatori pe alese

Un istoric olandez care a ajuns să predea în Hong Kong a avut o idee simplă, dar deșteaptă. A pus laolaltă opt dictatori din secolul XX, printre ei și Ceaușescu, sub titlul Cum să fii dictator. Adică mai întîi cum să ajungi, apoi cum să păstrezi puterea și să-i faci pe toți să stea la coadă ca să te pupe-n dos. Olandezul a început cu Mussolini, a continuat cu Hitler, Stalin și Mao, urmați de Kim Ir Sen, Papa Doc, Ceaușescu și Mengistu Haile Mariam.

Lista ar fi putut fi mai lungă. Ce cusur ar fi avut albanezul Enver Hodja care și-a terorizat concetățenii decenii de-a rîndul și a instituit un cult faraonic al personalității sale? Sau Erich Honecker, care deși nu și-a comandat portrete și statui, a avut pe conștiință viețile a peste 200 de est-germani ce au încercat să treacă dincolo de Zidul Berlinului și a făcut din STASI o instituție aproape la fel de infamă ca poliția politică sovietică din vremea lui Stalin?N-ar fi de lepădat nici bulgarul Teodor Jivkov, care a avut grijă de cultul personalității sale, dar fără a atinge gradul de megalomanie al vecinului Ceaușescu. Ar mai fi vreo cîțiva dictatori africani, ca Bokassa, bunăoară, cel ce avea la frigider carne de om pentru friptură,sau Pol Pot,cambodgianulcare în cei patru ani cît a avut puterea absolută a avut pe răboj uciderea a peste două milioane de concetățeni.Și nu i-am pus la socoteală pe egipteanul Mubarak, pe cubanezul Fidel Castro,pe irakianul Saddam Hussein, pe libianul Gaddafi și pe încă la putere sirianul Assad.

Ce-i aseamănă pe cei opt din cartea olandezului? Toți au fost la început inși neînsemnați, fără nimic special, aproape toți au avut stagii prin pușcării, ca deținuți politic. De la primul pînă la ultimul, își spuneau, după ce au ajuns la putere, că erau născuți să conducă și că erau incomparabili. De la un punct încolo, fiecare dintre ei și-a fabricat o realitate paralelă, atunci cînd a dat greș. Suspicioși, cruzi, lipsiți de scrupule și tot mai capricioși, cei opt aveau o memorie bună sau foarte bună și își regizau cu o atenție de cocote aparițiile în public. Erau obsedați de mari adunări populare, chiar dacă – Stalin, de pildă, sau Mao – nuluau parte la ele. Aveau în spate un partid extremist și au condus sau au continuat revoluții sîngeroase, cu sute de mii de victime. Slugoși în tinerețe cu cei mai puternici decît ei din partid sau din ierarhia statului, și-au ales mai tîrziu apropiații dintre lingăii care nu-și permiteau să-i contrazică. Toți și-au reinventat copilăria și adolescența, cu ajutorul falsificatorilor din partid.

Cîțiva au sfîrșit prost. Mussolini și Ceaușescu a fost executați. Cadavrul lui Mussolini, spînzurat de picioare, a fost batjocorit în fel și chip de italieni. Hitler s-a sinucis, ca să n-aibă soarta lui Mussolini. În schimb,Stalin, Mao, Kim Ir Sen și Papa Doc au avut parte de funeralii naționale. Un imens portret al lui Mao îi veghează și azi pe chinezi în piața Tiananmen. În Coreea de Nord, Kim Ir Sen e jelit și azi la date fixe.

Totuși,Stalin și Papa Doc au fost reevaluați postum și îndepărtați din mausoleele în care trebuiau să-și petreacă eternitatea. Mengistu a murit în exil, după ce a fost dat jos.

În perioada lor de glorie, aproape toți au avut admiratori în străinătate, nu numai din rîndul dictatorilor cu care erau amici, ci și dintre politicienii susținători ai democrației. Și-au plătit bine lăudători în străinătate, jurnaliști, scriitori, influencer-i– Bernard Shaw a murit cu portretul lui Stalin la loc de cinste în sufragerie. Despre Mussolini, Hitler, Stalin și Mao se scrie și azi imens de mult și se fac filme sau documentare de televiziune în serial. La noi, Ceaușescu continuă să facă știri. Nu-i de mirare. Înțelepții Greciei antice au dat o lege ca nimeni să nu mai rostească sau să scrie numele piromanului care a dat foc templului zeiței Artemis, ca să-și asigure neuitarea. Cei ce încălcau această lege erau pedepsiți cu moartea. Numele piromanului e Herostrat. Numele înțelepților au fost uitate.

Frank Dikötter, Cum să fii dictator. Cultul personalității în secolul XX, traducere de Doru Căstăian, Editura Polirom, 2020.

Exit mobile version