De mașinile ciobănești ARO
s-a ales praful. Astăzi rar mai vezi câte un producător de brânzeturi cățărându-se prin râpele muscelene cu o camionetă 244 ruginită, ce fumegă din motorul ei de juma' de Buceag pe jumătate ajuns în stadiu final. Pe platforma unde se fabricau, mai din ciocan, mai din matriță, mașinile 4×4, astăzi se află hale de depozitare a gunoaielor. Tipic, ați putea spune, dar eu cred că ar trebui să aruncăm o privire mai atentă în ieslea zimbrului muscelean, așa cum mai era alintată la export această mașină pe vremea cincinalelor comuniste. Zarva mare iscată de incendiul dintr-o astfel de hală zilele trecute, eveniment oglindit pe larg de televiziunile de știri, a demonstrat că, dacă te apuci să frămânți căcatul, începe să miroasă a brânză de burduf.
Așa s-a întâmplat când au luat foc deșeurile toxice
de aici, ocazie cu care am aflat că la Câmpulung o firmă privată – din surse muscelene identificată ca fiind a nepotului lui Rațiu, ăla cu țărăniștii – depozitează tot felul de otrăvuri, cu aviz de mediu, că așa e obligatoriu la democrație. Filtre de ulei arse, fum toxic peste oraș, amenzi de mediu, directoare APM Pitești dată afară, asigurări că aerul și apa sunt OK la Câmpulung, că firma își va lua catrafusele toxice și la vară va fi bine. Cam asta ați văzut la televizor.
Ceea ce nu v-au spus domnișoarele cu microfon în bot
și în direct de la fața locului este că nimeni nu știe cu exactitate ce a ars acolo. Asta pentru că actele doveditoare au luat foc odată cu hala. Comunicatele oficiale nu au liniștit însă populația, și așa acidulată eco-anarhist cu cianurile de la Roșia Montană. De fapt, gurile rele de la Câmpulung spun că era iminentă plecarea firmei toxice, somată în repetate rânduri că nu respectă normele de mediu. Asta ar fi însemnat să încarce toate tonele de deșeuri și să le transporte spre o nouă locație. Chestie care ar fi costat o avere. Să-ți ardă hala cu documente cu tot, iată într-adevăr o variantă miraculoasă. Pare simplu, însă din acest punct al povestirii noastre lucrurile se complică.
„Veneau noaptea, hoțește. TIR-uri încărcate cu gunoaie din astea toxice,
din Italia, știu io de la paznic. De câteva luni veneau și de la Constanța, numai așa, noaptea”, zice un fost maistru de la ARO, astăzi liber profesionist în retragere, gură cască la incendiu. E greu într-un oraș mic, așa cum e Câmpulungul, ca lumea să nu afle, să nu vorbească. Pentru asta bulevardul Pardon este mai faimos chiar decât Facebook-ul. Așa am fost trimis pentru confirmarea șoaptelor din urbe spre Mateiaș, în zona fabricii de ciment Holcim. Acolo, peste fânețurile Nămăieștilor, la poalele virtuale a doi munți de calcar ajunși ciment, e o problemă. Cu vacile, cu oile. Nu li se mai pietrifică mațele de la praful de ciment ca pe vremea Împușcatului, nu, acum există filtru la fabrică. În schimb, slăbesc, nu mai dau lapte, o mierlesc ferite prin coclauri.
Un magician al brânzei de coșuleț și al cașului afumat,
de loc din Lerești, explică fenomenul. „La noi e ca în Tuinpix, serialu' ăla, știi tălică. Brânza – să mă ierte doamnele – are gust de pișat. Că la combinat (Holcim – n.r.) a făcut elvețienii crematoriu, să ardă tot felul de murdării. Fumul e din ăla, ecologic, de nu-l mai vezi, dar coboară peste iarbă, până hăt, departe, spre Iezer, și lasă vacile sterpe și oile împleticite. Bată-i să-i bată…”.
Că e ceva cu clorofila, confirmă și pensionara care așteaptă la marginea șoselei un Ia-mă, nene. „Lasă, mamă, că știm și noi, doar nu trăim de ieri, de azi pe aici. Noaptea venea camioanele de la ARO cu otravă din aia și o ardea aici, la crematoriu. Acu' nu o să mai vină, că a ars hala.” Ar mai fi de zis și despre nava “Flaminia”, ajunsă sub pavilion german cu șlem toxic la Constanța, pentru a veni Harap Alb să o salveze cu TIR-urile, dar nu mai știu dacă asta e din basmul nostru sau e din altul. Deci am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.