La viața mea, am o dambla: să fie din nou Divizia A. Băi, prietene, jignește-ne cum vrei, acceptăm. Fă-ne nostalgici, retrograzi, expirați, aut din trend și biznis. Noi o ținem langa, adică, dacă mă-nțelegi pe undeva, o ținem gaia-mațu’: sistemul ăsta competițional din liga 1, zău, nu ni se potrivește. Ar fi mai atractiv, cică.
Ultima etapă (și prima, practic, după reluarea campionatului) a demonstrat că există un real echilibru pe, vorbă veche, scena primei divizii. Așa-zisele candidate la titlu au remizat cu noile promovate: Dunărea Călărași – FCSB (adică Steaua), CFR Cluj – Hermannstadt, ce să vezi, a fost 1-1 în ambele meciuri. Preferatele noastre din Liga 1, adică, în ordinea sentimentelor, Craiova și Viitorul, la rîndul lor au încheiat la egalitate pe malul mării: un 0-0 în fraternul derby, meci tacticizat, fără strălucirea frumosului 3-3 din ediția precedentă. Deci, una peste alta, așa a fost. Ca-n tenis. Egal peste tot.
Deci, ca să ne întoarcem la obsesiile noastre, revenim cu o întrebare: de ce nu avem o competiție liberă, destinată tuturor, din prima și pînă-n ultima etapă? Recentele meciuri au arătat că nu există prea mari diferențe între bogați și săraci, între candidații la titlu și resemnații la play-out. Atunci, lasă-i, dom’le, să joace unii cu alții, pînă cînd unii ridică trofeul, iar alții se duc în divizia secundă!
„Vrem o țară ca afară!” Corect, așa ne-ar conveni și nouă. Să fie ca-n Anglia, Spania, Germania, Italia sau Franța, acolo unde nici play-off nu e, nici întristare de play-out nu e, acolo unde titlul și retrogradarea se joacă în fiecare etapă. Or fi ei, ăștia, mai tîmpiți, iar noi sîntem cu mult mai deștepți decît ei?
La reluarea campionatului, povestirăm, s-a văzut că valorile sînt sensibil egale. Atunci cînd, peste patru etape, se va trage bizara linie roșie de play-off / play-out, nenicule, să vezi cum se va încinge competiția! În play-off vor fi trei echipe care nu-și vor pune în gînd cîștigarea titlului. Iar în play-out vor fi alte patru echipe care, după ce vor scăpa rapid de emoțiile retrogradării, se vor prezenta decent în fața oficialilor și a publicului telespectator. Vor bifa niște meciuri, în acerba luptă pentru televizare.
Un campionat normal, într-o țară cît de cît normală, rămîne o aspirație, desigur. Rezultatele înregistrate în uichend le vor da de gîndit, sperăm, și organizatorilor de competiții. Pînă nu va fi prea tîrziu, se poate astupa prăpastia dintre premiabili și retrogradabili. Hai egalitate, că-i mai bună decît toate! Hai România!