Trei liceeni timpurii în metrou – un fermecat înalt și două fete – discutau despre o excursie cu trenul pă nu-știu-unde. Băiatul se avea la braț cu aia de era mai ochioasă și mai hipsteriță dintre ele. Ailaltă, mai pământeană, era în fața lor. Și, cum sunt om de nimic, trăgeam cu urechea la Tineretului. Se făcea că era băietul meu lăsat, așa, pe spate, rezemat de ușa metroului, cum scrie pe semn să nu facem. Ar fi mers o țigară, din ce zicea – că-n rest, le fumase pe toate. Se lăsase într-o rână și de-acolo le-ntreținea pe-astea mici, pe-amândouă, din oblig – un șmen de să-mi trag piticu’. Îi dăduse și nițel mustăcioara, și-o lăsase à la Che Guevara, Che să mai vorbim. Și păru’ lins pe spate, slinu-i slin. Coolăreală, Timpuri Noi. Și cum stătea el așa, avea o silă-n el ce n-am văzut. Îl încurca treaba asta cu existența, de zici că făcea universului un hatâr. Parcă mă vedeam pe mine-n adolescență.
N-am prins toată discuția de la-nceput, da’ am prins că el le-nvăța pe-astea două cum să fumeze pe tren – un’ să se bage adică. Că cică dacă te duci în toaleta din tren și tragi acolo, n-are ce să-ți zică. Dacă te pune controlorul să deschizi ușa, arunci repede țigara-n veceu și zici că a fumat cineva înainte. Hipsterița – aia de v-am zis că era mai balamuc, mai ciorapi rupți, mai figuri de stil, mai Grozăvești – îl aprobă și adaugă: „Sau îi zici că iese fum din veceu, că ai mâncat ceva stricat”. Da’ ce să vezi? A’ mai mică, a’ mai ‘bujorată și mai ingenuă, pământeana de-mi pusesem io nădejdi în ea, face și ea o completare: „Sau te c*** pe clanță și nu mai intră nimeni”. Apărătorii Patriei.