Puţin i-a lipsit lui Paul Georgescu să dea ochii cu plutonul de execuţie, pe vremea lui Antonescu. Avea 19 ani şi adăpostise un spion sovietic. Nu pentru bani, din convingere. A fost graţiat în ultima clipă. N-a ţinut minte graţierea, ci condamnarea.
Cînd au venit ai lui la putere, a început să-i vîneze critic pe cei care se abăteau de la realismul socialist. Se temeau de el pînă şi scriitorii regimului, să nu-i ia la ochi, să-i nenorocească. Poetesele îl adulau de frică. Dacă-i plăcea vreuna, Paul nu se uita că era măritată. S-a astîmpărat cînd a întîlnit-o pe Dina, femeie fascinantă care i-a domolit apucăturile de procuror literar. De răutăţi nu l-a putut vindeca – ăsta era omul! –, dar de dragul ei a început să mai facă şi bine. Lua debutanţi sub aripă şi-i ajuta să răzbată. Cînd a fost tras mai la margine, sub Ceauşescu, l-au lăsat şi picioarele, de nu mai ieşea din casă. Fostul stalinist se-apucase de scris romane – cu ele s-a salvat literar – şi-şi bătea joc de comunismul dinastic. Îi asculta Securitatea telefonul, dar mai mult nu îndrăznea. Conu’ Paulică se pişa el împotriva vîntului, dar încă era cine fusese.