Cărțile despre Gulag mă înspăimîntă, mă revoltă, îmi provoacă o stare de rău cumplită. Răul pe care-l pot face oamenii oamenilor depășește în Gulag tot ceea ce îți poți închipui mai cumplit despre semenii noștri, care ne sînt și compatrioți.
Cînd în URSS a apărut O zi din viața lui Ivan Denisovici, se spune că nuvela lui Soljenițîn ar fi produs stupefacție printre cititorii sovietici care nu știau ce se întîmpla în Gulag. Tot atunci, însă, foști deținuți ai lagărelor de muncă din URSS i-au reproșat lui Soljenițîn că n-ar fi spus tot adevărul despre iadul din Siberia, ceea ce avea să se întîmple mai tîrziu în Arhipelagul Gulag. Scriitorul Varlam Șalamov, și el fost deținut în Gulag, avea să descrie, în Povestirile de la Kolîma, chinurile atroce prin care treceau „politicii” din aceste „colonii de reeducare”, înainte de a fi uciși de compatrioții lor, gardieni sau deținuți de drept comun.
În cartea britanicului Orlando Figes apare o dublă poveste, din schimbul de scrisori dintre doi tineri îndrăgostiți, Lev și Sveta. El – deținut în Gulag, ea – cercetătoare în fizică și chimie, cu funcții importante la Moscova. Cei doi s-au cunoscut în 1936, pe cînd erau studenți eminenți la Fizică, în Moscova, amîndoi devotați regimului stalinist. Cînd începe războiul, Lev e trimis pe front. Sveta rămîne la Moscova, ajunge în refugiu, apoi se întoarce la Moscova și cîțiva ani nu mai știu nimic unul de celălalt. Lev căzuse prizonier și fusese trimis în Germania la muncă forțată.
Cînd s-a terminat războiul, Lev a fost trimis în Gulag sub bănuiala că ar fi trădat patria. De acolo îi trimite o scrisoare unei mătușe, să afle ce se întîmpla cu logodnica lui, cu rugămintea ca mătușa cu pricina să nu-i spună Svetei unde se află. Sveta află și de aici începe un schimb de scrisori care avea să dureze aproape zece ani. Scrisorile lor nu aveau să fie cenzurate în lagăr, fiindcă erau transmise prin mesageri care ocoleau cenzura din colonia în care se afla Lev.
Întîmplarea face că Figes împreună cu o echipă a BBC se află la Memorialul Gulagului din Moscova atunci cînd acolo ajunge o donație de documente și de obiecte din și despre Gulag. Istoricului i se permite să participe la deschiderea cuferelor care conțin, printre altele, și o cutie de carton cu scrisori, corespondența dintre Lev și Sveta. Șansa acestei corespondențe e că Figes, care a dat de ea, știe rusește și-și dă seama ce conține.
Ca multe povești adevărate, și asta pare de necrezut. Cum de s-a nimerit Figes la Memorial tocmai cînd cuferele acelea au ajuns acolo? Și cum de l-au lăsat rușii să-și bage nasul în conținutul lor, chiar dacă știau că istoricul britanic se ocupă de istoria Rusiei? Autorul nu intră în amănunte, nici măcar în notele de subsol. Apoi, Figes face cunoștință cu autorii scrisorilor, ajunși la o vîrstă venerabilă, vorbește îndelung cu ei, în mai multe rînduri. Cartea lui apare însă după moartea lui Lev și a Svetei, care într-o poză zîmbesc ca doi bătrînei fericiți, la fel cum în alte poze, pe cînd erau tineri, au amîndoi un aer de un optimism care azi poate părea nebunesc.
Poate că mulți dintre soldații și ofițerii din trupele sovietice au murit avînd în buzunarul de la pieptul vestonului poza femeii de care erau îndrăgostiți, ca dovadă pentru sceptici că iubirea nu te face invulnerabil. Dar cu siguranță că povestea de iubire dintre Lev și Sveta te poate face să crezi că, la fel ca adevărul și frumusețea, dragostea ne face să supraviețuim în vremuri de ticăloasă restriște.
Dacă aveți îndoieli despre iubirea voastră, dacă vă temeți că ea durează puțin și dacă vi se pare că sînt alte lucruri mai importante în viață, trebuie să citiți această carte despre puterea miraculoasă a dragostei.
Orlando Figes, Să-mi trimiți un cuvînt din cînd în cînd. O poveste de dragoste și supraviețuire în Gulag, traducere de Daniela Rogobete, Editura Polirom, 2019.