Caţavencii

Dramă de situație

Lucille Ball, starul celui mai popular sitcom al momentului (al acelui moment), are o săptămână grea. Căsnicia ei e în pericol din cauza infidelității soțului, un jurnalist a dat de înțeles că ar fi membră a Partidului Comunist și tocmai a rămas însărcinată, ceea ce, pentru America puritană a anilor ’50, înseamnă un exil de pe post, sau măcar în spatele unor piese de mobilier care ascund burta. Ball, interpretată de Nicole Kidman, care nu seamănă aici nici cu personajul real, nici cu ea însăși, are de luptat pe trei fronturi.

Faptele nu s-au întâmplat în realitate în acea săptămână, dar scenaristul și regizorul Aaron Sorkin a ales să le pună împreună ca să ne-o arate pe Lucille Ball, vedeta serialului I Love Lucy, cum jonglează cu toate provocările. Povestea ei e urmărită de-a lungul acelei săptămâni în care trece prin toate etapele realizării unui episod, de la prima lectură cu actorii până la filmarea propriu-zisă. Mai avem însă și flahsback-uri care ne-arată ascensiunea Lucillei și începurile relației cu soțul ei, imigrantul cubanez Desi Arnaz (Javier Bardem), plus mărturii din prezent ale scenariștilor de la I Love Lucy.

Being the Ricardos e ceea ce s-ar numi un film pentru fanii genului. Unde genul filmului nu e nici comedie, nici dramă, nici film biografic. E un gen care poartă numele unui om, Aaron Sorkin, scenaristul vedetă care ar dramatiza orice interacțiune umană, dacă ar fi socialmente acceptabil.

Sorkin pare că poate să ia o discuție dintre doi vecini care s-au întâlnit în fața blocului și s-o transforme într-o dezbatere aprinsă dintr-o sală de tribunal, cu argumente istețe care zboară-n toate părțile. Partea proastă e că-i tentat să facă asta cam des. Sorkin aproape că aplică estetica de courtroom drama pentru fiecare dialog pe care-l pune în scenă. Și are grijă să construiască pentru fiecare personaj, dacă nu cea mai bună pledoarie posibilă, măcar una credibilă, să pară că și-a dat silința, uneori cu lipsa de chef a unui avocat din oficiu.

În Being the Ricardos e o scenă în care Lucille Ball și soțul ei cubanez se ciondănesc pe tema comunismului. Ea spune că e important să fii cu „the little guy“, în timp ce el îi amintește că comuniștii sunt și ăia care vin și-ți bagă la pușcărie tatăl doar pentru că a fost primarul orașului. Și gata. Cu un argument bine articulat, dar fără vlagă, pentru fiecare dintre tabere, Sorkin tranșează și conflictul ideologic al Războiului Rece. Trecem mai departe, mai sunt și alte conflicte de pus în scenă.

Being the Ricardos, 2021. Regia: Aaron Sorkin. Cu: Nicole Kidman, Javier Bardem, J.K. Simmons. Disponibil pe Amazon Prime.

Exit mobile version