Duminică, 2 noiembrie 2014. Alegeri prezidențiale în România. Votarea a început, de fapt, la ora 20 a zilei de 1 noiembrie, în secția de votare din Aukland, Noua Zeelandă. Următoarele secții de vot deschise, la ora 22, ora României, au fost cele de la Canberra, Brisbane, Sydney și Melbourne. Emigrația românească a început votarea, emigrația românească a încheiat-o, luni, 3 noiembrie, la ora 7, odată cu închiderea secției de votare din Vancouver, Canada.
Așa se întâmplă mereu,
în ultimii 24 de ani. Cetăţenii români din străinătate deschid balul și tot ei îl încheie. Practic, suntem peste tot acasă, iar porțile secțiilor de votare se deschid mai întâi pentru cei care au ales o viață mai bună. Asta dacă nu li se închid prematur în nas, cum, se pare, s-ar fi întâmplat anul acesta cu unii dintre compatrioții noștri care n-au mai suportat viața grea din țară. Căci ziua de 2 noiembrie a fost oricum pentru votanții din câteva țări europene, numai liniștită nu.
Ministerul Afacerilor Externe a elaborat
și a postat pe Internet lista celor 294 de secții de votare din străinătate pe data de 16 septembrie 2014. Această listă a fost elaborată, spun cei de la MAE, în funcție de dinamica votului la ultimele alegeri prezidențiale. Cum nu există date oficiale precise legate de comunitățile românești din străinătate, este greu de apreciat câți români cu chef de vot se află într-o anumită zonă a lumii. Toate datele MAE sunt aproximări, lucru pe care, de altfel, îl știm foarte bine de la referendumul din 2012, momentul în care am început să ne prindem că nu știm nici câți mai suntem și nici pe unde. Am putea considera că MAE este de bună credință, dacă nu ne-am fi uitat și noi pe calendar și n-am fi văzut că au trecut doi ani și câteva luni de la referendumul din 2012, iar situația n-a fost în nici un chip clarificată. Știm, sunt probleme globale grave de rezolvat la Externe, dar era timp suficient pentru a obține măcar numărul românilor înregistrați oficial în străinătate. Nu era greu.
Până spre orele după-amiezii
(orele României, desigur), era liniște. Încă nu protesta nimeni că sunt prea puține secții de votare. Oricum, dacă ar fi vrut să o facă, oamenii informați care votează în cunoștință de cauză, așa cum ne sunt prezentați de câteva zile cei din emigrația românescă, ar fi putut s-o facă începând cu 16 septembrie. Era timp destul, ca și în cazul celor de la MAE, să ne spună că ei, românii din străinătate, nu au unde vota.
După-amiază, însă, pe măsură ce se apropia închiderea urnelor, au început să apară filmulețe trimise de revoltații care stăteau la coadă de ore întregi. Mulți oameni nu mai apucau în mod cert să voteze la Viena, Londra, la Paris, la Roma, la München sau la Milano. Pe bună dreptate, oamenii erau nervoși și își cereau dreptul la vot. Nu era vina lor că alegerile de la Paris din 2009 au fost fraudate. De asta trebuie să se ocupe procurorii, nu alegătorii. Alegătorii au garantat dreptul la vot, iar autoritățile sunt obligate să le asigure exercitarea acestui drept. Aici nu există discuție.
Și, totuși, de ce s-a ajuns aici?
De ce câteva sute, poate mii de români din câteva mari orașe n-au putut vota? E revoltător, iar cei care au mers să protesteze în fața MAE aveau dreptate. Toți românii au dreptul de a vota și nimeni nu trebuie să judece sau să împiedice asta.
Și, totuși, cei care trag din toate pozițiile în Guvern o fac de pomană. Informați doar de pe Facebook, Instagram, Twitter sau Google+, oamenii ar putea crede că alegațiile celor care cer acum repetarea alegerilor pentru că nu s-a putut vota în emigrație se bazează pe fapte reale. Nu e chiar așa. Unul dintre argumentele supreme ale informaților de ocazie a fost că Guvernul a redus numărul secțiilor de votare din străinătate. Fals. În 2009, la alegerile prezidențiale, ultimele înainte de actualele, au fost tot 294 de secții de votare în străinătate, ca și în 2014. În 2009, secretarul de stat Eugen Tomac cerea BEC tipărirea a 600.000 de buletine de vot, exact câte s-au cerut și în 2012. În 2014 au votat (au apucat să voteze) în emigrație 161.054 de români. Așadar, cele 600.000 de buletine de vot au fost, ca și acum cinci ani, mai mult decât suficiente.
Dar s-a schimbat ceva?
Da, unele dintre secțiile de votare din 2009 au fost mutate în alte țări sau în alte orașe. Chiar și așa, o informare prealabilă a oamenilor foarte informați din emigrație ar fi putut duce la evitarea problemelor de duminică.
În Viena au existat, de exemplu, două secții de votare. Una la Ambasadă, una la ICR. Probleme au fost la cea de la Ambasadă, unde s-au înghesuit toți. La ICR, care e la câteva minute de mers pe jos, s-a votat în liniște și, cu excepția unor întârziați, a votat toată lumea.
În Paris au existat două secții de vot. Probleme au fost la Ambasadă, din cealaltă locație neajungând până la noi imagini cu cozi. (LE: Da, la Paris au fost cozi și al ICR)
În Londra au fost trei secții de votare, la trei adrese diferite. Probleme au fost la Ambasadă și la ICR toate trei.
În Belgia toate secțiile de votare au fost amplasate în același loc, în Bruxelles. Culmea, aici nu a existat nici o problemă.
În Madrid au existat patru secții de votare, împărțite două câte două în localuri diferite. Probleme au fost la o singură adresă.
Iar exemplele pot continua la nesfârșit.
E vinovat Corlățean de proasta organizare
a alegerilor din emigrație? Probabil. Dar a da acestor incidente dimensiunea unui complot denotă cel puțin rea-voință. Este, în cel mai rău caz, incompetență, delăsare, dezinteres. Și nu numai de-o parte. În București, studenții au reclamat că n-au putut vota la secțiile special amenajate pentru ei. N-aveau decât să parcurgă câteva sute de metri până la orice secție de votare ordinară și ar fi votat liniștiți pe listele suplimentare. Dar e greu. E greu să mergi din Regie până la cea mai apropiată școală, la fel cum este greu să mergi de pe Prinz Eugen Strasse pe Argentinier. Democrația e obositoare. Așa că mai bine sunt de vină sistemul corupt, Băsescu, Ponta, Baconschi, Tomac, Corlățean. Noi suntem oameni frumoși și informați. Cinste nouă, moarte dușmanilor!