Mulțumesc, Connect-R. Mulțumesc, Ana Blandiana. Mulțumesc, Liana Stanciu, Dan Puric, Manuela Hărăbor etc., etc. Vă mulțumesc din suflet, pentru că din altă parte nu prea am cum. Sunteți, vreți, nu vreți, eroii mei. Prin voi, libertatea de expresie religioasă s-a manifestat plenar. Fără voi, probabil, nu s-ar fi înregistrat un atât de mare număr de cereri pentru urmarea orelor de religie în școli. Cum am zis, sunteți eroii mei. Super-eroi, chiar. Aștept ziua în care voi putea să vă iau pe toți și să vă pun în cutia de tablă în care țin super-eroii. Să vă pun acolo și după aia să vă îngrop în grădină, întru gloria eternă a Marelui Arhitect al Universului.
Știți, deja, dacă vă interesează subiectul, că opțiunea pentru participarea la orele de religie a fost masivă. Trece, oricum am da-o, peste 80% din elevii României. E o realitate pe care putem s-o privim din orice unghiuri vrem, încercând să ne-o tragem pe turtă, dar e o realitate. Acum o săptămână, agnostici de duminică jubilau, căci nu existau nici măcar 50% din elevi ai căror părinți să fi optat pentru ora de religie. Biserica, monstrul cu 18.000 de capete, părea înfrântă de bun-simț. Pe 6 martie, însă, s-a tras linie și s-a adunat. Ministerul a numărat 2.123.645 de cereri pentru ora de religie. Toată lumea a răsuflat ușurată. Cei 7.000 de profesori de religie ortodocși vor avea, în continuare, un loc de muncă plătit de la stat. Ceilalți 2.000 de profesori de religie de alte confesiuni sau religii nu vor muri nici ei de foame. Poporul a ales. Să fie religie în școală, să fie bine, ca să nu fie rău.
Liber-cugetătorii care sperau ca asta să fi lovitura finală dată habotniciei neagă rezultatul. E dreptul lor. Cum la fel de drept e că oengeurile nu au fost invitate la numărarea cererilor. Dar nici nu era nevoie. Pentru că încă mai credem că instituțiile statului funcționează. Dacă așa a ieșit, așa a ieșit. În principal, pentru că, oricât s-ar zbate Remus Cernea sau Lucian Mîndruță, nu te poți pune cu dorința copilului tău. Iar copilul meu, de exemplu, a spus că vrea să meargă la orele de religie. Pentru că sunt OK, pentru că pe ea n-o deranjează. E decizia unui copil de nici 7 ani, pe care noi am ales să o respectăm. N-a stat nimeni să-i spună că tatăl e anticlerical convins, că luptă în felul lui pentru nefinanțarea cultelor de către stat. Nici nu era cazul. Chiar mici, copiii au dreptul la opțiune.
Și nu clipul de 40 de secunde al lui Connect-R a convins-o să urmeze în continuare ora de religie, ci comportamentul de luni de zile al profesoarei. Copiii, chiar mici, au discernământ.
Dumnezeul lui Daniel Ciobotea și al părintelui Stoica a fost, de data asta, religios. Chiar nu contează că unele opțiuni au fost făcute pentru a nu lăsa copiii pe drumuri în mijlocul programului școlar. Trebuie, în definitiv, să acceptăm că nu noi decidem, ci copiii noștri. E greu, e frustrant, dar e o binecuvântare. Mai mult, ar putea să existe și unele beneficii ale acestor ore de religie. Habar n-avem, pentru că nu noi le urmăm și, mai grav, suntem prea ocupați să ne întrebăm copiii ce se întâmplă acolo cu adevărat. Oricum, până pe 15 septembrie ne-am liniștit. Ne-am liniștit în ceea ce privește orele de religie, dar avem tot timpul să vorbim despre finanțarea cultelor de către stat.
Adică de către noi. Fiecare român plătește anul minimum 22 de lei pentru finanțarea cultelor. Nu e mult. Dar nu ne întreabă nimeni dacă vrem să plătim banii ăștia. Eu, de exemplu, nu vreau. Cred că există suficienți credincioși care să susțină Biserica. Ei pot dona bani benevol, așa cum și-au înscris copiii la ora de religie. Sunteți suficienți pentru ca PF-ul să-și permită în continuare un Audi A8 cu toate opțiunile. Plătiți voi. E bine așa?