Caţavencii

Băsescu la război

Lîngă o Ucraină care fumegă, în buza unui imperiu militarist și nevrotic, există un bărbat care ne apără. Traian Băsescu lovește agresorul rus acolo unde-l doare, cu muniție din bateria lui de șpriț, păstrată la gheață special pentru războiul rece.

Vorbește despre măcelul armatei ucrainene, îndeamnă UE și NATO să trimită armament pentru doborîrea rușilor, cere flote de descurajare în Marea Neagră și, colac peste pupăză, îl face pe Putin bolnav. Asta în timp ce oficialii marilor puteri occidentale, care au în subordine economii competente și armate calificate, aleg cuvintele cu grijă și produc declarații echilibrate. Cu NATO masat teoretic în spatele Kievului și cu Armata Roșie aplecată asupra cadavrelor din Donețk, nimeni nu vrea să declanșeze un curs ireversibil al evenimentelor. Toți pășesc pe vîrfuri.

În afara cazului în care l-a însărcinat Merkel personal să zbiere la ruși, agresivitatea lui Traian Băsescu se bizuie pe nimic. Dar șefa Europei pare să caute avantajele unei păci petroliere cu Moscova, așa că președintele României e, mai degrabă, pe cont propriu.

S-o faci curvă pe maica Rusie, cînd ea are în silozuri 1.500 de focoase nucleare gata de zbor, nu e vitejie, e curată neghiobie. De cînd a luat-o Putin de nevastă, zestrea acestei bătrîne alcoolice, lățită pe un întreg continent, a crescut la 15.500 de tancuri, 27.607 blindate, 5.990 de blindate ușoare, 4.625 de piese de artilerie, 3.781 de lansatoare de rachete, 736 de avioane de luptă, 1.289 de bombardiere, 730 de avioane de transport militar, 973 de elicoptere, 114 elicoptere de atac, 63 de submarine, 74 de corvete, 13 distrugătoare, 65 de vedete de coastă, 34 de distrugătoare de mine, patru fregate și un portavion. Din cei 145.500.482 de ruși dovediți la ultimul recensămînt, 46.812.553 sînt apți pentru serviciul militar, iar cifrele astea, cu toată ineficiența lor presupusă, explică, destul de limpede, de ce SUA, UE și NATO folosesc un ton prudent cu Putin. Au organizat oamenii și un summit pe tema asta în Țara Galilor, dar Băsescu n-a mai putut răbda pînă joi.

Tema războiului aduce, dacă e agitată cum trebuie, o audiență naturală, o atenție stimulată de neliniște, de teamă, de nesiguranță. Băsescu știe asta și face declarații de sfîrșit de lume: „Azi e Ucraina, mîine poate fi altcineva”. Pare în faza de buncăr, înainte de a zăvorî ușa pe dinăuntru și a cere tineretului să moară pentru patrie, dar e mai rău de atît. Președintele României vrea să dea foc neantului politic spre care se îndreaptă și să-și revopsească bustul de combatant. Românii se obișnuiseră să se vaite doar din cauza sărăciei, a hoției și a minciunii, dar acum se văd siliți să se sperie și de război. E felul în care Băsescu înțelege să-și caute vocea, să-și regăsească tupeul, să pipăie noi colțuri de credibilitate și să-și propulseze candidatul de la 6% la 6 și ceva.

Relația României cu Rusia cară în spinare, de două decenii și mai bine, o povară istorică, un bagaj de complexe și frustrări, de teamă și prostie, de inconștiență și nepăsare. Cei zece ani de politică externă ai regimului Băsescu au făcut din imbecilitate un principiu diplomatic. Rusia a fost demonizată fără pic de inteligență, a fost împunsă cu suspiciuni și declarații prostești și a fost ignorată total din punct de vedere economic. Realitatea apăsătoare a unui vecin gigant, cu o armată și o piață de desfacere gigantice, a fost interpretată amatoristic. În timp ce SUA, Germania, Marea Britanie, Franța, Austria și alte state pe care le admirăm nebunește și-au relansat economiile cu ajutorul pieței ruse, România a ținut la distanță, prin vocea președintelui ei, investițiile și piața unor vecini mai mari decît China.

Sigur că, așa cum se vede în stenograme și în alte documente, familia și apropiații președintelui au întreținut un comerț profitabil cu ALRO sau Gazprom, dar, la nivel de stat, președintele preferă, iată, războiul. Prostimii îi sînt livrate fantasmele comunismului, povara următoarelor decenii de conflict înghețat, în care noi vom exporta în Rusia doi saci de grîu și vom importa de acolo patru fierbătoare. Rușii trebuie stîrniți mai ales acum, cînd mătură prin silozul cu rachete, fiindcă, după 16 noiembrie, domnul președinte se poate muta cu familia în orice paradis de pe glob.

Exit mobile version