Europa, mai ales cea strânsă în Uniunea Europeană, a trecut într-o fază nouă de evoluție. După o istorie temporal dominată de autoritarism, monarhii ereditare și alte forme de guvernare complet incompatibile cu democrația, după aproape un secol de democrație generalizată (și ăla întrerupt, mai ales în Est, de decenii de dictaturi comuniste), Europa unională a intrat în zodia birocrației. Din ce în ce mai ereditară.
Alegem membrii Parlamentului European, așa cum îi alegem pe membrii parlamentelor naționale. Dar deciziile nu le iau, așa cum ar fi normal, cei aleși, ci, din ce în ce mai adesea, niște oameni ale căror nume n-au apărut niciodată pe un buletin de vot.
Șefa Comisiei Europene, de exemplu, nu a fost votată nici măcar ca membru al Parlamentului European. Nici un alegător din Germania și nici din altă țară a UE n-a trimis-o pe Ursula von der Leyen la Bruxelles. Dar a trimis-o Angela Merkel. Aceeași Angela Merkel care a mai propus-o pe von der Leyen și ca președinte al Germaniei sau ca secretar general al NATO, dar fără succes.
Dar nu Ursula von der Leyen conduce Europa unită, ci o armată de birocrați. Numai în cadrul Comisiei Europene lucrează peste 32.000 de funcționari cu contract permanent sau cu contracte de colaborare. Parlamentul European are puțin peste 8.000 de angajați permanenți și colaboratori. În total, pentru toate instituțiile UE lucrează peste 60.000 de birocrați. Aceștia scriu proiectele, aceștia stabilesc programele pe termen lung, ei creionează bugetele, ei vin cu propunerile pentru politicile comune ale Uniunii, politici care au impact asupra tuturor țărilor.
Pentru că legislația UE are întâietate în fața legislațiilor naționale, ceea ce gândesc și pun pe hârtie 60.000 de oameni pe care nu i-a ales nimeni începe să intre din ce în ce mai tare în conflict cu ceea ce-și doresc alegătorii europeni. În fond, poate părea normal, căci majoritatea decide. Iar birocrații UE sunt mai numeroși decât membrii Parlamentului European și decât membrii tuturor parlamentelor din toate țările europene la un loc. Așa că poate unii se gândesc la faptul că, birocrații reprezentând majoritatea în politica și administrația europene, e cazul ca ei să ne decidă prezentul și viitorul.
Dar nu așa ar trebui să stea lucrurile.
Da, poate că democrația reprezentativă este depășită. Dar ea nu trebuie înlocuită cu birocrația participativă. Birocrații nu au decât un singur scop în viață: să-și justifice existența, salariile și privilegiile. Dar ei nu dau socoteală în fața nimănui, nu pot fi schimbați din cinci în cinci ani, din patru în patru ani. Unii nu pot fi schimbați niciodată.
Birocrații nu sunt nici de stânga și nici de dreapta. Singura ideologie a unui birocrat este supraviețuirea și autopropășirea. Birocratul nu este validat prin vot, nu este nici sancționat prin vot. În timp ce țările UE sacrifică generație după generație, birocrații înfloresc, nederanjați de nimeni. Nu contează dacă politicile propuse de ei sunt falimentare sau se nasc direct eșecuri. Pe ei nu-i poate trage nimeni la răspundere. De răspuns răspund, însă, politicienii țărilor membre, tot așa cum de suferit suferă cetățenii țărilor membre.
Când birocrații de la Bruxelles încep să se agite și aruncă în stânga și-n dreapta cu acuzații de iliberalism, ar trebui să ne gândim că, de fapt, condamnă democrația și dreptul oamenilor de a alege pe cine vor ei.
Imperfectă, cum poate fi ea uneori, democrația este, totuși, net superioară birocrației participative, ereditare, de drept divin.