A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se chema USL. Alianța aia, zic.
Din păcate, istoria României a încăput pe mâna unui neterminat, a unui leneș cronic, a unui om pentru care țara a fost mai puțin importantă decât confortul propriu.
Crin Antonescu n-a putut să treacă peste nimic pentru a realiza, cumva, reforma de care aveam atâta nevoie, singura reformă de care aveam, de fapt nevoie.
Constituția României, așa cum este ea, azi, este îndeajuns de proastă încât și un neterminat precum președintele României se simte obligat să o în calce, în mod repetat. Nu-i vina lui, e vina noastră. Pur și simplu n-am putut să-i furnizăm o Constituție pe măsura măreției sale. Ne pare rău, Măria ta, ne pare rău! Dar, cumva, te-ai descurcat, încălcând-o pe aia prezentă. Dă-o dreac’. Oricum, stai mata liniștit: nu te suspendă nimeni pentru că ai încălcat Constituția. În mod repetat.
Nimeni, niciodată, nu va mai avea la dispoziție acea majoritate parlamentară necesară pentru a putea schimba țara în bine. Nimeni, niciodată. Am ratat, cum ar veni, România. Este nedrept să punem asta în cârca unui singur om, Crin Antonescu. Dar, în același timp, este drept să o facem. Crin Antonescu a fost cel mai slab om pus să conducă o comisie de revizuire a Constituției. Nu că ar fi fost alții mai buni.
Cât de trist, totuși.
Viața noastră, așa cum e ea, stă în mâna unor neterminați. A unor oameni care se strâng singuri de testicule, dacă e nevoie.
Aveam, pe vremuri, o țară, o Constituție, o ceva.
Nu mai avem. Nici măcar țară. Și e trist.
Azi, poate, este aberantă ideea de a vorbi despre modificarea Constituție.
Dar despre asta e vorba.
Suntem o țară defectă, neîncepută și neterminată. Dar nici nu vom fi altfel. E bine așa. Avem o Constituție care nu ne reprezintă și un președinte pe care îl votează cei mai români dintre români.
Cândva ne va trebui și nouă o țară, cândva, poate nu suntem pregătiți.