Un vînător, vă amintiți bancul, dă în pădure peste urs. Trage, nu-l nimerește, ursul îi ia pușca, i-o rupe, îl pune să-i facă sex oral și-i dă drumul. Vînătorul pleacă, dar a doua zi vine iar în pădure și trage pe lîngă urs. Ursul, din nou, îl prinde, și tot așa. După o săptămînă în care vînătorul vine zi de zi, neobosit, ursul îi spune: Bă, tu ori ești prost, ori îți place să sugi p…la.
Cam așa pot fi rezumate alegerile noastre, căci, de aproape douăzeci de ani, poporul român nu reușește să treacă de experiența vînătorului. De fiecare dată ursul e același, invincibil și explicativ, dar noi insistăm și ne aventurăm în pădure, înarmați cu speranță de iepuri și ambiție de fazani.
Ce poate ieși bine la anul din ceea ce se arată acum? Nimic. După cum se vede, statul rămîne în aceeași prindere instituțională strîmbă, așa că oamenii lăsați de Servicii să candideze nu prezintă nici o surpriză.
Președinția, cea mai puternică poziție politică, singura care poate smulge guvernarea din rutina înapoierii, e accesibilă doar prin persoane limitate, cunoscute tocmai prin lipsa acestei dorințe. Jocurile nu mai sînt de mult electorale, ci tehnice. Alegerea președintelui nu mai e de mult, de pe vremea lui Băsescu, o problemă a democrației, ci o rezolvare a Serviciilor. Puterea nu mai e reprezentativă, ci conservativă. E un cîmp de forțe care își păstrează energia și privilegiile de rețea.
După socotelile pe care și le face PSD, președinția poate fi cîștigată dacă Marcel Ciolacu ajunge în turul doi cu George Simion. Ciolacu ar atrage, chipurile, voturile necesare fiindcă lumea s-ar înfricoșa de extremism și ar vota la fel ca în 2000, cînd l-a făcut pe Iliescu președinte ca să nu iasă Vadim.
Dar, înainte de asta, și Ciolacu, și Simion trebuie să obțină acceptul de a candida. Cum se dă acest accept și cine îl dă? De dat îl dau oamenii din Servicii, așa cum în repetate rînduri, în situații publice, scăpînd porumbei pe gură sau răspunzînd pur și simplu dinadins, politicienii au tot spus. Dacă cineva ajunge candidat la un post important e fiindcă oamenii ăia au fost de acord sau, cel puțin, n-au fost împotrivă. Iar pentru asta e nevoie ca persoana cîntărită să fie șantajabilă, controlabilă sau recrutabilă. Dacă nu e, nu ajunge candidat. N-are, vorba aia, security clearance.
După socotelile pe care le face aripa iohannistă din PNL, președinția ar fi cîștigată cu un candidat comun PNL-PSD, de preferat servilul Ciucă, care să adune în turul doi voturile celor două partide. PSD ar primi în acest caz Guvernul, iar Iohannis ar avea garantată obsesiva imunitate penală.
În schimb, aripa revoltată din PNL, exprimată de Bolojan, Motreanu și Boc, își face alte socoteli și merge pînă la o ruptură. E tot mai clar că PNL poate rata turul doi dacă insistă să aibă propriul candidat, separat de candidatul PSD. Așa că ideea unei regrupări sub candidatura Laurei Codruța Kövesi are destulă susținere și ia în calcul atît plecarea unei grupări din PNL, cît și plecarea întregului PNL la un moment dat. Sub Kövesi s-ar mai alinia USR, PMP, Forța Dreptei și Reper, toate aceste steaguri însumînd peste 20% din încredere, și asta fără aportul PNL. Kövesi, probabil, nu are nevoie de accept pentru candidatură. E de presupus că protectorii ei străini, aceiași care au smuls-o din ghearele autorităților române, privesc favorabil o nouă aventură radicală la București.
Mai poate fi luat în calcul Mircea Geoană, dar fără sprijinul PSD calculul e inutil. Un semn de susținere americană ar putea rezolva, ca de obicei, totul, dar asta tot fiindcă Serviciile noastre, atunci cînd li se cere, se conformează cu înflăcărare parteneriatului strategic.
Să revenim însă la urs și să-i pronunțăm numele. Președintele Ciolacu. Președintele Simion. Președintele Ciucă. Președinta Kövesi. Președintele Geoană. Acesta e viitorul. Nu există nimic altceva.
E vreo speranță că electoratul român va depăși faza sexului oral? Există cea mai mică bănuială că animalul din Pădure va abandona privilegiul de a-i speria pe oameni și a le da să sugă aceeași iluzie? Există în această linie de președinți un singur licăr de speranță?
Chiar dacă Sfîntul Duh li s-ar strecura în trup și le-ar invada mintea cu lumină, împingîndu-i să lase baltă combinațiile și jocurile mici, să nu mai pupe mîna unor generali mai proști ca ei și să facă pur și simplu acele lucruri simple, logice și corecte care preschimbă puterea în guvernare bună, e greu de crezut că va ieși ceva. Oamenii ăștia s-ar întreba mai degrabă dacă nu cumva Dumnezeu are dosar penal, dacă Sfîntul Duh nu poartă pe el tehnică de înregistrare și dacă Raiul nu le întinde o capcană.
Nu se va schimba nimic. Va fi aceeași pădure, același urs, aceeași pornire de a-și face mendrele cu vînătorul.
Trebuie încercat, probabil, cu o pușcă mai mare.