În istoria românilor un singur domnitor a avut privilegiul de a fi adjunct al trupelor creștine din Europa, Iancu de Hunedoara, care l-a secondat pe cetățeanul maghiar de origine poloneză Vladislav al III-lea Jagiello în bătălia de la Varna, unde înfumuratul fugărit de osmanlîi și-a pierdut de emoție capul prin bălării.
Pe flancul estic, și Mihai Viteazul, și Ștefan cel Mare au cochetat cu titlul de atleți ai creștinătății, dar din păcate n-au ajuns decît la înălțimea lui Emil Constantinescu, adică niște bieți lideri zonali.
Ursitoarelor li s-a pus pata în secolul 21 pe copilul unui general din trupele de la Varșovia, Ioan Geoană, blestemîndu-l să ajungă în tabăra adversă tatălui său, unde, dezbrăcîndu-și cu de la sine putere pielea de prostănac pe care cu anasîna i-a pus-o Ion Iliescu în spinare, s-a transformat, aidoma porcului din poveste, în prinț adjunct al trupelor NATO de pe întregul mapamond.
Neam de macaronari cum sîntem, ar fi trebuit să ieșim pe la răspîntii exclamînd „Miracolo, miracolo!” fiindcă nici dracu’ nu și-ar fi închipuit o asemenea metamorfoză. Învinsul lui Traian Băsescu la prezidențiale s-a ridicat din smîrc furîndu-i matrozului chior visul de-o viață: acela de a se îmbăta mangă într-o popotă NATO. Trădat de versul eminescian „dară ochiu-nchis afară înăuntru se deșteaptă”, Băsescu nu mai îndrăznește nici măcar să clipească în fața lui Geoană, fiindcă funcția doboară gradul.
Printr-o fericită coincidență, după ce Simona Halep, întoarsă în țară cu copia de argint de la Wimbledon, a primit din mîna Preafericitului Daniel crucea patriarhală, Mircea Geoană, întors și el ca proprietar al farfuriei originale de la Deveselu, a primit din partea nefericitului Putin „crucea și dumnezeii mamei lui”.
Nouă ne rămîne de deslușit care dintre cele două cruci e mai importantă.