Războiul menit să spele onoarea neamului românesc s-a încheiat înainte să înceapă, cu o pace tăvălită prin piftie, tulburel și caltaboș. Cei ce-și suflau mucii tristeții în steagul tricolor și jurau să verse sîngele corporațiilor austriece își fac plinul la OMV și se îmbulzesc la ghișeele BCR și Raiffeisen să facă operațiuni cu comision bancar. Setea de răzbunare se stinge eroic, cu Gluhwein și schnaps, pe pîrtiile din Tirol. Viena a fost la fel de plină de români ca în anii trecuți, ba chiar mai plină, ceea ce arată că inamicul a fost urmărit pînă în vizuina sa. Și astfel, sfînta mînie a jigniților s-a amînat pînă la următoarea umilință.
Dar spiritul delăsării nu e meritul exclusiv al baladei populare românești. Cînd vine vorba de războaie, el animă întreaga Uniune Europeană. De cînd Putin a început să omoare civili în Ucraina, Occidentul i-a aplicat Rusiei nouă pachete de sancțiuni. Moscova a fost bombardată cu declarații devastatoare. Bruxelles-ul, Parisul, Berlinul și corul celorlalte capitale s-au jurat cu cuțitul în dinți că praful și pulberea se vor așterne pe economia rusească. Și, cînd colo, dacă te uiți pe cifre, Rusia pare să fi înviat. Încasările din exporturi i-au tot crescut, rubla trăiește o inflație comparabilă cu moneda statelor sărace din UE, iar PIB-ul pe 2023 e prevăzut să scadă doar cu 1,4% – aproape cît e prevăzut să scadă PIB-ul Marii Britanii.
Fostul premier al Belgiei, eurodeputatul Guy Verhofstadt, arată că schimburile comerciale ale Rusiei cu statele UE au crescut alarmant, în unele cazuri cu procente nebunești. Dacă lăsăm la o parte Slovenia (346%) și Luxembourg (262%), țări cu o populație cumulată de 2,7 milioane, vedem că cea mai mare creștere a comerțului cu rușii o înregistrează apărătorii Spațiului Schengen din Austria (139%). Nici noi nu stăm rău cu o creștere de 55%, epică, patriotică și în spiritul sancțiunilor întărite de liderii noștri politici la Comisia Europeană și la Consiliul European.
Aceste creșteri reprezintă importuri, în principal petrol și gaze. Ele reflectă și creșterea prețurilor, dar în principal demonstrează duplicitatea, lăcomia, lipsa de solidaritate și disprețul din care europenii își confecționează realitatea economică și confortul politic. Iar sutele de miliarde virate Rusiei pentru gazele de care statele UE s-au lepădat ca de Satana nu reprezintă singurul sprijin pentru Putin. Lîngă ele stau sancțiunile selective aplicate băncilor rusești, blocada economică cu jumătate de gură, firmele de avocatură din nordul Europei care ascund averile oligarhilor, companiile offshore olandeze care ocrotesc capitalurile rusești, corporațiile multinaționale care adăpostesc acționarii războiului din Ucraina și cîte și mai cîte.
Dar UE îi dă Ucrainei arme și bani, zic liderii UE. Da, de cinci ori mai puțin decît îi dă America. Și asta pentru un război care amenință teritoriul UE. Dacă n-ar fi existat SUA și Marea Britanie, Putin i-ar fi dus petrol Germaniei direct cu tancurile.
Iluzia boicotului românesc la adresa Austriei e în ton cu iluzia sancțiunilor UE la adresa Rusiei. De fapt, ambele iluzii sînt, mai degrabă, minciuni. Minciuni fabricate din frică și conformism, din nevoia unei jumătăți de adevăr, a unei conștiințe la început sănătoase, dar covîrșită apoi de delăsare și egoism. La capătul fiecăreia dintre ele așteaptă un morman crescător de victime. Al ucrainenilor căzuți în războiul de apărare și al românilor căzuți în capcana propriei lașități.