În săptămîna ieslei luminate, cînd Papa Francisc a invitat la masă doi tineri vagabonzi români fără să-i acuze la plecare c-au descompletat tacîmurile de argint ale Vaticanului, la București politicienii noștri se pipăiau unii pe alții la buzunare în văzul lumii, à la recherche des votes perdus, spre a se întări bănuiala că sîntem ciorditorii Europei.
Născuți parcă din încrucișarea lui Savonarola cu Mița biciclista, îngerii salahori ai lui Nicușor Dan s-au dedat și ei la fratricid, obligînd-o pe Clotilde Armand să joace rolul văduvei de voievod rușinată de păgînii Societății Civile. Se vede treaba că tăietura severă a gurii președintelui USR urzică la fel de tare ca Bocca di Leone, în care pîrîcioșii anonimi își depuneau icrele pe vremea Inchiziției.
Subsemnatul fost-a cuprins de o fraternă solidaritate cu soțul mioritic al franțuzoaicei, deși, înainte de a mă exoflisi din cireadă, Partidul Comunist a avut amabilitatea să-mi dea un avertisment ca să mă înmoaie, apoi un vot de blam ca să-mi întărească șira spinării și abia într-un tîrziu am rămas fără carnet, ca un copil al nimănui, să-mi plîngă agenturili de milă, precînd ideologii din ziua de azi, băieți mai hotărîți, întîi l-au executat pe domnul Moroianu și abia apoi i-au citit sentința.
Într-o seară, la casa de creație de la Mogoșoaia, Marin Preda mi-a povestit că, întîrziind la un pahar de vin în compania lui Șerban cel rău, cum era poreclit octogenarul critic Șerban Cioculescu, acesta, chicotind, a sărit de la literatură la cele lumești, exclamînd, cu o încîntare de sine care l-a lăsat mască pe marele prozator: „Mon cher, de șaizeci de ani nevastă-mea se culcă în pat cu un cadavru!”.
Ei bine, cum, din punctul de vedere al partidului doamnei Armand, soțul dumneaei e un cadavru politic, nouă chiar ni se face milă de Clotilde.