În săptămîna ieslei luminate, cînd Papa Francisc a invitat la masă doi tineri vagabonzi români fără să-i acuze la plecare c-au descompletat tacîmurile de argint ale Vaticanului, la București politicienii noștri se pipăiau unii pe alții la buzunare în văzul lumii, à la recherche des votes perdus, spre a se întări bănuiala că sîntem ciorditorii Europei.
Născuți parcă din încrucișarea lui Savonarola cu Mița biciclista, îngerii salahori ai lui Nicușor Dan s-au dedat și ei la fratricid, obligînd-o pe Clotilde Armand să joace rolul văduvei de voievod rușinată de păgînii Societății Civile. Se vede treaba că tăietura severă a gurii președintelui USR urzică la fel de tare ca Bocca di Leone, în care pîrîcioșii anonimi își depuneau icrele pe vremea Inchiziției.
Subsemnatul fost-a cuprins de o fraternă solidaritate cu soțul mioritic al franțuzoaicei, deși, înainte de a mă exoflisi din cireadă, Partidul Comunist a avut amabilitatea să-mi dea un avertisment ca să mă înmoaie, apoi un vot de blam ca să-mi întărească șira spinării și abia într-un tîrziu am rămas fără carnet, ca un copil al nimănui, să-mi plîngă agenturili de milă, precînd ideologii din ziua de azi, băieți mai hotărîți, întîi l-au executat pe domnul Moroianu și abia apoi i-au citit sentința.
Într-o seară, la casa de creație de la Mogoșoaia, Marin Preda mi-a povestit că, întîrziind la un pahar de vin în compania lui Șerban cel rău, cum era poreclit octogenarul critic Șerban Cioculescu, acesta, chicotind, a sărit de la literatură la cele lumești, exclamînd, cu o încîntare de sine care l-a lăsat mască pe marele prozator: „Mon cher, de șaizeci de ani nevastă-mea se culcă în pat cu un cadavru!”.
Ei bine, cum, din punctul de vedere al partidului doamnei Armand, soțul dumneaei e un cadavru politic, nouă chiar ni se face milă de Clotilde.
131 de vizualizări
Ludovic a trimis un nou sol la curtea mongolă, în persoana călugărului franciscan William de Rubruck, care l-a vizitat pe Marele Han Möngke în Mongolia. William a intrat într-o faimoasă competiție la curtea mongolă, deoarece hanul a încurajat o dezbatere formală între creștini, budiști și musulmani, pentru a determina care credință este cea adevărată, existând trei judecători, unul din fiecare religie. Dezbaterea a atras o mulțime impresionantă, și, precum la majoritatea evenimentelor mongole, s-a consumat o cantitate uriașă de alcool. Precum descrie Jack Weatherford în cartea sa Genghis Khan and the Making of the Modern World („Genghis Khan și crearea lumii moderne”) :
„Niciuna din părțile implicate nu părea să le convingă pe celelalte de ceva. În cele din urmă, pe măsură ce efectele alcoolului deveneau din ce în ce mai puternice, creștinii au renunțat la a mai convinge lumea cu argumente logice, și au început să cânte. Musulmanii, care nu cântau, au răspuns prin recitarea cu voce ridicată a Coranului, pentru a îi anula pe creștini, în timp ce budiștii s-au retras într-o meditație silențioasă. La sfârșitul dezbaterii, incapabili să se convertească unii pe alții sau să se ucidă, dezbaterea s-a terminat precum majoritatea petrecerilor mongole, toată lumea fiind prea beată pentru a continua”. (Jack Weatherford, Genghis Khan and the Making of the Modern World, p. 173)