Degetele dreptei s-au încleștat pe un cremvurșt. În frecușul electoral ce urmează, Klaus Iohannis a fost desemnat să satisfacă fanteziile prezidențiale ale PNL. Dacă politica e o curvă care crede că mărimea contează, atunci un neamț înalt face sens.
Liberalii au prostul obicei de a fi creduli, iar asta i-a împins mereu să-și lase candidatul la mîna unor împrejurări perverse. Din 1992, cînd Radu Câmpeanu l-a propus pe Regele Mihai la președinție, și pînă în 2004, cînd rinichiul lui Stolojan s-a arătat mai obosit decît ficatul lui Băsescu, candidații liberalii la președinție au trăit cu frica unui ridicol pe deplin justificat.
Dar în 2008-2009, cînd din papura metafizică a localității Isaccea s-a întrupat Crin Antonescu, lucrurile s-au schimbat. O voce proaspătă și inspirată a început să trezească PNL din leșin. Partidul și-a găsit atunci nu numai identitatea intelectuală, ci și abilitatea de a vorbi maselor, de a progresa politic și de a ajunge la putere. Ca un copil autist neglijat de adulți, Antonescu a dezvoltat de unul singur meșteșugul interbelic al discursului de efect. După apariția lui, PNL n-a mai vorbit cu prune în gură, iar Băsescu, pentru prima oară în viața lui, s-a temut de cineva. Aș spune că Antonescu a arătat rara calitate de a fi viu într-un nesfîrșit cortegiu de morți.
Căci clasa politică românească arată ca o petrecere în cimitir. Muți, proști, imobili, lipsiți de orice licăr vital în faptă și privire, cei mai mulți dintre politicienii noștri sînt, de fapt, niște morți. Niște morți puși pe căpătuială, desigur, dar morți. Din coșciugele lor aurite clipesc o dată la patru ani, iar noi luăm asta ca pe o încuviințare că-i putem vota. Sfera competenței lor? Păi, înmormîntarea economiei private, otrăvirea mediului de afaceri, profanarea întreprinderilor de stat și pomenirea averilor personale, o dată la șapte ani, la DNA.
Crin Antonescu a avut darul respirației, dar, din păcate, darul inspirației l-a părăsit. S-a izgonit singur din poziția de lider făcînd manevre de neînțeles și a ajuns și el, pentru două luni, un politician angajat la Sub Pămînt SRL. A încercat acum două săptămîni să revină la viață și, pentru un zombi, a arătat destul de bine. Să nu se fi dedicat cu atîta sîrg înfăptuirii gafelor, Iohannis ar fi fost azi doar primarul Sibiului.
Dar Iohannis e chemat acum să joace ceea ce singurul om viu din PNL era chemat să fie. Candidatura la președinția României, pe care Antonescu a învățat-o pe de rost, e acum la cheremul sondajelor. Un specialist în toane și absențe, chiar dacă bun de gură, trebuie să accepte judecata oarbă a cifrelor.
Ieșirea lui Antonescu din cursă readuce vitalitatea dreptei în impas. Iohannis rămîne în compania lui Predoiu, Diaconescu, Macovei și MRU, figuri palide și triste, din al căror discurs nu știi ce a fugit mai întîi: viața sau ideile? Ca produs al imaginarului filogerman, el poate fi un candidat cu șanse mai mari, dar din unghiul semnelor vitale pare îngropat de trei zile.
Morții cu morții și viii cu viii – așa și-or fi spus liberalii cînd l-au votat pe Iohannis și l-au îngropat pe Antonescu. Au crezut că aleg una și, cînd colo, au ales alta.