Acum câțiva ani mi-aș fi dat singur peste mână dacă aș fi început să scriu rândurile astea. Probabil chiar și acum câteva luni, însă lumea de azi nu pare să mai aibă vreo legătură cu lumea de acum câteva luni.
Reconstrucția militară a României este astăzi nu doar o prioritate, e o obligație pe care nu putem să o ocolim decât cu riscul dispariției. Situația globală și poziția geografică nu ne lasă alte opțiuni.
Discutăm de o bună bucată de vreme despre înzestrarea armatei, despre achiziții de armament, corvete, avioane, despre investiții în fabricile de muniție și multe altele. Nu văd însă pe nimeni să discute despre ce facem cu corpul Armatei. Ce facem cu o castă dominată de burtoși cu multe stele, care au învățat să lupte cel mult cu bugetul, pe care-l cuceresc achiziție anapoda după achiziție anapoda? Vilele și tablourile generalului Zisu stau mărturie ale eroismului militar în luptă cu bugetul național.
Personal, fac parte dintre primele generații care au scăpat de încorporare. Țin minte că în 2004, anul în care am aderat la NATO, abia terminasem facultatea și m-am înscris la un master doar ca să evit stagiul militar, fie și la TR. Un an mai târziu, obligativitatea stagiului militar a fost eliminată și Armata a intrat în ceea ce trebuia să fie o reformă, un proces de transformare într-un corp profesionist, la standarde occidentale. Două decenii mai târziu e clar că totul a fost, în bună parte, un formidabil eșec.
N-am pus în viața mea mâna pe o armă serioasă, nici măcar n-am tras vreodată cu un amețit de pistol. N-am făcut niciun fel de instruire și, în caz de ceva, aș putea cel mult să curăț cartofi la popota vreunei unități. La fel ca și mine sunt cea mai mare parte a celor de 40 de ani și mai mici. În caz de război, Doamne ferește, cea mai mare parte a populației active din România n-ar fi în stare nici măcar să mărșăluiască ordonat în retragere.
Armata, corpul armatei, trebuie să intre într-o reformă urgentă. Cetele de generali cu multe stele trebuie scoși la pensie și la conducere trebuie promovați niște oameni profesioniști, niște colonei care au fost instruiți alături de trupele NATO, care au participat în teatre de operațiuni la modul serios și au un CV ireproșabil.
Stagiul militar obligatoriu trebuie reintrodus, însă nu în forma în care exista înainte. Nu e nevoie de un an de zile de corvoadă, de învățat umilința și experimentat toate prostiile. E însă nevoie de o minimă instruire. Ar putea fi, de exemplu, stagii de câteva săptămâni, efectuate pe parcursul unui an, stagii plătite de stat și care să fie făcute cu adevărat profesionist. Stagiile astea ar putea fi nu doar o formă de pregătire pentru cei ca mine, absolut nepregătiți, dar și o bază de selecție pentru Armată, dacă sunt cu adevărat făcute așa cum trebuie. Cariera militară ar putea și trebuie să își recâștige prestigiul. Școlile militare nu sunt suficiente pentru a avea o armată profesionistă, căci nu poți vorbi de o armată formată doar din ofițeri.
Din punct de vedere militar, suntem cea mai slab pregătită țară de pe flancul estic al NATO. Fie adoptăm o strategie serioasă de apărare, care să însemne reforma și dotarea corespunzătoare a Armatei, pregătirea populației și transformarea carierei militare în una de prestigiu, spre care tinerele generații să privească cu optimismul și dorința cu care privesc spre carierele de medic ori informatician, fie pregătim încă de pe acum steagurile albe și rutele de fugă din calea unui eventual inamic.