Congresul PNL de la toamnă nu mai are nici un rost. A cîștigat încă de sîmbătă candidatul Cîțu, care are în spate nu numai oportunista echipă din Ardeal, ci și trader-ii de funcții din restul filialelor. Orban a rămas comandantul unei oștiri al cărei unic soldat e el însuși. Așa de repede au fugit de lîngă el susținătorii loiali, încît l-a tras curentul.
Dincolo de „democrația internă“ și de „o competiție între proiecte“, aici e mîna stăpînului fără calități de la Cotroceni, care dorește o slugărnicie „cu suflu nou“, a lui Cîțu, în locul celei cu suflu de tutun stătut, a lui Orban. Pe termen scurt, soluția Cîțu e indiscutabil mai bună, fie și numai pentru că adună în același ins decizia premierului și a președintelui de partid. Pe orice alt termen, însă, întrecerea între Cîțu și Orban reprezintă o dezamăgitoare lipsă de viziune și de inteligență politică. Mai ales că această luptă între pitici va da și viitorul candidat la președinția țării din partea PNL.
PNL e un partid de vîrsta României moderne, care a reușit să scape viu din ghearele regimului comunist și apoi să rămînă frecventabil în ciuda infestării lui, după 1989, cu oameni de nimic. PNL a supraviețuit oamenilor care l-au compromis, fie ei ofițeri ai fostei Securități, turnători, jefuitori ai avuției naționale, corupți de drumul mare sau acoperiți ai sistemului opresiv contemporan. Lunga lui istorie și poate și confuzia iluministă din cuvîntul „liberal“ au făcut și fac din PNL un drapel al burgheziei, al clasei mijlocii, al îmbogățiților prin muncă cinstită și al mediului universitar trecut de prima tinerețe.
Apar, așadar, întrebări. De ce să-i pui pe membrii PNL să aleagă între Cîțu și Orban? De ce să pui toată inteligența politică a acestui partid în mîinile unuia ca Vasile Cîțu, depășit pe toate palierele vieții lui școlare și profesionale de atît de mulți? De ce să joci total și definitiv pe o carte care acum un an și două luni, cînd dădea bir cu fugiții din fața pandemiei, era considerată de partid un jolly joker? De ce să-l pui în competiție cu un om depășit ca Ludovic Orban, fost măscărici al lui Cocoș, cu resturi de Transalpina zornăindu-i prin buzunare și cu episodul de mită electorală instrumentat politic de DNA? De ce, mai ales, să nu lași partidul să respire și un alt aer decît damful suficienței, mediocrității și grandomaniei de la Cotroceni? Cu Orban, partidul s-a lăsat încălecat pe jumătate, dar cu Cîțu va fi, fără discuție, călărit pe deplin, precum pîrtia de schi de la Păltiniș.
Se vede treaba că azi, mai mult ca în anii ’90 și în anii 2000, liberalii adevărați stau în afara partidului. Oamenii care au mintea necesară ocolesc organizația, se îndepărtează de contrafacerea ideilor liberale (centrate pe meritocrație), care se petrece în atelierele de clan ale baronilor. Atîta bunăvoință risipită, atîta electorat lăsat cu ochii în soare nu s-au mai văzut nici măcar la PSD.
PNL are nevoie ca de aer de un alt model de lider. L-a avut pentru o clipă pe leneșul, dar inteligentul vorbitor Antonescu, persoana care a suflat praful ce i se adunase partidului pe cap. Antonescu a înviorat pentru o secundă discursul împiedicat al liberalismului românesc, dar, pînă la sfîrșitul acelei fracțiuni de trezire, a fost tranzacționat. Partidul l-a dat în schimbul unui scop mai înalt, iar acel scop, care măsura un metru nouăzeci și doi, cîntărea politic aproape nimic. De atunci se vede groapa din gîndirea și practica PNL, chiar dacă s-a depus efort la astuparea ei atît cu utilajele instituțiilor de forță, cît și cu molozul vechiului PDL.
Controlul partidelor prin mediocri nu e un monopol PNL. Toate partidele sînt azi „subconduse“. Șefi de partid fără valoare individuală, fără personalitate, fără idei, fără discurs, unii dintre ei fără să-și fi clarificat relațiile cu școala sau cu serviciile secrete, duc azi selecția politică și binele public spre faliment.
În același timp, nu trebuie uitat că partidele sînt instrumente indispensabile democrației. Fără ele nu se poate încropi nimic în societate: nici libertate, nici drepturi, nici progres. Pare greu de acceptat, dar partidele trebuie ocrotite. Împănate adesea cu hoți, turnători, mediocri și militari, partidele pun, totuși, în mișcare mecanismul bun al politicii. De aceea, ele trebuie scoase din captivitatea prostiei lacome și obediente. Partidele au nevoie de lideri deschiși la minte, cu merite și calități și fără sfori la instituțiile de forță.
PNL, partidul cu cea mai bună istorie, nu reușește să se smulgă din acest confort de slugă politică și continuă să-și aleagă șefi din liga inferioară, gata să facă praf răbdarea Brătienilor morți.