Ca și Zelenski, Ciucă a citat din Churchill. Nașterea unui lider la Casa Poporului nu se putea inspira din oameni politici mai mici. Dar acuzația de plagiat încă plutea în aer, așa că „We will never surrender“ a fost reformulat cu prudență, ca să nu observe Emilia Șercan: „Niciodată nu mă voi lăsa să fiu luat prizonier“. Ciucă a mai zis despre sine: „Nu am experiență în politică“, ca să fie clar pe baza căror merite e pus acolo sus. Apoi, cu o întorsătură de frază ruptă din Twin Peaks, a adăugat: „Și nu vreau să par ceea ce nu sînt“.
Liberalii și-au ales un șef pe care-l recomandă doar vocea și talentul lui Iohannis; un militar apt să pună gresie și faianță în baia președintelui și să tacă recunoscător în compania lui, un om intimidat de abisul ce-l desparte de însușirile necesare, dar gata să execute orbește dispozițiile unui schior destul de slab. Cuplul Ciucă-Iohannis e cea mai solidă coaliție a mediocrilor, e legătura covalentă dintre înțepenire și muțenie, e cel mai trist omagiu adus lipsei de merit, de experiență politică și de morală.
Sigur că lunga și brava istorie a PNL a mai luat palme peste bot: și de la sinistrul informator-președinte-de-onoare Quintus, și de la fostul contabil al Securității Stolojan, și de la pelediștii recrutați de Stoica și mutați la Băsescu, și de la unsul Serviciilor Iohannis, și de la mult tăvălitele Gorghiu și Turcan, puse de Iohannis în fruntea partidului, și de la preaplecata slugă a turnătorului Petrov, Flutur, și de la arestatul-mitoman Cîțu. Dar acum vorbim de un adevărat pumn în stomac.
E grav nu atît că PNL are iar în frunte un nechemat, ci mai ales că, de la vlădică la opincă, toată suflarea liberală, toți liderii din teritoriu, toți traseiștii, toți securiștii cu experiență, toți îmbogățiții de partid și toți măscăricii cu batistă la sacou au aplaudat fără să crîcnească un nou experiment automutilant, născut din precaritatea politică a lui Klaus Iohannis. Nicolae Ciucă e un general ca toți generalii României, la fel de gras și lipsit de darul vorbirii, la fel de nepotrivit pentru politică, la fel de lipsit de vocație publică și la fel de dornic să-și ascundă zadarnicul doctorat. E evident că nu se descurcă nici cu politica și nici cu guvernarea, fiindcă nu are calitățile și experiența necesare. Cu toate astea, partidul Brătienilor i-a dat pe mînă țara și s-a dat chiar pe sine însuși în cel mai greu moment politic, economic și militar de la al doilea război mondial încoace.
Poporului nu-i pasă și n-ar trebui să-i pese cum arată, cum se cheamă și cum vorbește premierul României cîtă vreme omul dă semne că știe ce face. Numai că, de șase premieri încoace – între care trei de la PNL –, nimeni n-a știut ce face. Toți au fost subcalificați – dacă nu chiar habarniști cu totul –, dar pînă la Ciucă aveau cel puțin scuza că guvernează pe timp de pace. Acum e vreme de război, în primul rînd de război economic, de lupte pe frontul energiei, sărăciei și al resurselor alimentare, de bătălii care trebuie duse cu riscul și cu oportunitatea. În contextul războiului militar din Ucraina, pentru care, chipurile, ne trebuia un general la Guvern, e nevoie de o gîndire strategică a ocaziilor, de o iscusință diplomatică și internațională și de o minte economică pătrunzătoare pe care generalul Ciucă e departe de a le avea.
Dacă priviți harta conflictului din est observați că România stă în poziția celor mai rele consecințe. E cea mai apropiată țară de război, e cea mai expusă dinspre Marea Neagră, e cel mai slab pregătită militar și a reușit să atragă cele mai puține trupe NATO. Generalul Ciucă a fost doi ani ministru la Apărare și cinci ani șeful Statului Major General, adică șeful Armatei. În afară de contractele de achiziție de armament fără offset, istoria n-a înregistrat vreo altă preocupare în dreptul lui. Armata României nu e nici modernizată, nici antrenată, nici înzestrată, nici motivată. Dacă ar fi fost, ar fi trebuit să-i vedem efectivele, armamentul și starea de spirit în discursurile șefilor politici, la televizor, în propaganda de descurajare, așa cum se întîmplă în celelalte țări partenere. Dar armata României stă în continuare ascunsă după articolul 5 din Tratatul NATO, iar cel care a ținut-o șapte ani în această stare e pus acum să gîndească și pentru civili.
Incapacitatea e aplaudată și răsplătită nu numai de PNL, nu numai de creatura suficientă de la Cotroceni, ci și de complicii de la PSD, care se bucură de căderea liberală ca de o binevenită revărsare de voturi peste cîmpiile roșii din sud. PSD încurajează dezastrul din PNL și chiar îl îndrăgește pe Ciucă, fiindcă Ciucă a luat asupra lui întreaga povară a relației servile cu Iohannis. Ședințele de îngenunchere colectivă în fața starostelui mut sînt acum înlocuite cu un pocnet solitar din călcîie.