În cele două zile de referendum, Dumnezeu s-a mai îmbunat. N-a mai vărsat foc și pucioasă asupra sodomiților și gomoristelor, ci și-a nuanțat părerile din Vechiul Testament, punîndu-le în acord cu predicile europene de rit LGBT. Sub harul lui domesticit, creștinătatea română s-a dezis de împreunarea bărbat-femeie cerută de scripturi și a lăsat poarta raiului deschisă ecumenismului sexual. Într-un fel sau altul, 97% din populația României împărtășește vederile lui Iisus Hristos, dar votează cu abordările Satanei. Referendumul o spune, de altfel, răspicat: poziția misionarului e depășită, familia dorește libertăți mai largi și dominația PSD pe piața bigotismului electoral s-a încheiat.
Cel mai grav a fost lovită, însă, BOR. Mitul atotputerniciei sale electorale, care i-a făcut pe politicieni să se prăbușească, trei decenii, la picioarele Patriarhiei și să sărute botinele aurite, încrustate cu facturi, ale Preafericiților s-a năruit. Cu 86,5% din masa creștinilor în portofoliu, Biserica Ortodoxă Română duce în cea mai mare măsură povara acestui eșec. Hăul dintre popularitatea pe hîrtie a BOR și răceala pe care i-a arătat-o în week-end turma credincioșilor arată mai înfricoșător decît bugetul Catedralei Mîntuirii Neamului. Ruptă de popor, ipocrită, suficientă și neconvingătoare, BOR se confruntă abia azi cu diagnosticul pe care, cu aroganță, l-a ținut ascuns. S-a lansat în susținerea acestui referendum fără să-i cearnă înțelesul și consecințele, imitînd stilul oportunist al partidelor politice, alipindu-se fără jenă unei mișcări de import, care promitea o reușită ușoară și ocazia unei împăunări fără efort.
Dar mai mult decît gestiunea crizei, Bisericii i-a lipsit respectul enoriașilor. Cu excepția cîtorva figuri luminoase, clerul ortodox face impresie proastă. Preoții n-au conduita socială cerută de slujirea cu iubire a aproapelui. Mulți dintre ei practică un management comercial al parohiei, bolborosesc liturghia ca și cum s-ar feri de cuvintele ei și nu transmit, prin persoana lor, decît pilda vameșului și a fariseului. Sfîntul Sinod îi apără pe mitropoliții și pe arhiepiscopii care au turnat la Securitate, iar Patriarhul Daniel se arată poporului mai rar ca eclipsa de soare. Azi, BOR înseamnă mai degrabă o sumă de privilegii fiscale, dublate de un echivoc moral de-a dreptul scandalos, decît reazemul spiritual al neamului românesc. Ei bine, înveșmîntată în acest tip de minciună, BOR n-avea cum să-i convingă pe români că Iisus și apostolii săi bărbați ar fi zis „da” la referendum.
Pactul dintre Dumnezeu și români nu mai trece de mult prin altar și cu atît mai puțin prin partide. Familia tradițională nu mai e o învățătură biblică, ci o realitate pe care oamenii o cară în spinare zi de zi, cu taxe și regrete. Nu tradiția i-a ținut pe alegători departe de urne, ci forțajul politic, ipocrizia, lipsa de minte a organizatorilor. Dacă peste 20% din familiile cu copii ale României au un singur părinte, dacă rata anuală a divorțului trece de 16%, iar rata infidelității atinge 28% la bărbați și 15% la femei, înseamnă că populația e neinteresată de înăsprirea condiției de soț.
Redevenit european și îngăduitor cu minoritățile sexuale, poporul român a recuperat ceea ce pierduseră politicienii în relația cu UE: o anume bunăvoință. S-a evitat, astfel, o voltă medievală și s-a revenit într-un prezent derutant, dar conform cu trend-ul.
În ceea ce-i privește pe perdanții politici, PSD ar face bine să regîndească plata facturii la Catedrala Mîntuirii Neamului, fiindcă mîntuirea la urne pe care o trîmbițează Preafericitul s-a dovedit a fi o farsă. Cu ea se poate dărîma o majoritate, așa cum alte trîmbițe, altădată, au dărîmat zidurile Ierihonului.